Flaviu Sâsâeac: „Putem fi din nou o forță, cel puțin în handbalul feminin, într-un termen relativ scurt spre mediu”

Membru în Consiliul de Administrație al Federației Române de Handbal, Flaviu Sâsâeac a vorbit despre rezultatele echipei de senioare la campionatul european și ce ar trebui să facă cluburile din România.

E o surpriză extraordinar de plăcută și o mare bucurie această victorie cu Suedia, pe lângă celelalte. Avem o echipă tânără, o echipă care joacă colectiv, nu se mai bazează jocul pe o singură jucătoare și nu mai depindem de forma unei singure persoane. Se vede, în sfârșit, că România joacă ca echipă. Dacă vom reuși pe viitor să acordăm încredere acestor fete, la echipele de club, și să mai vină și altele din urmă care să fie promovate, cred că poate fi un viitor frumos în direcția asta. Momentan, trebuie ca aceste cluburi, de la care provin sau unde apar ele în lot, chiar dacă sunt folosite mai puțin, să înțeleagă că pot oferi valoare naționalei jucându-le. Cred eu că acesta poate să fie un act de responsabilitate mare. Rezultatul de la europene ar trebui să determine utilizarea acestor fete la echipele de club. Am speranța că din urmă vor mai veni și altele. Mai există o generație superbă care vine din spate, cea care acum este pregătită de Coco Mihăilă. Eu am încredere că și de acolo, 6-7 jucătoare vor face în scurt timp saltul către această echipă. Putem fi din nou o forță, cel puțin în handbalul feminin, într-un termen relativ scurt spre mediu. Flaviu Sâsâeac

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *