Champions League / Dinamo a încheiat meciurile din grupă cu o victorie
Campioana României a întrerupt seria înfrângerilor din Champions League cu o victorie în deplasare în ultimul meci din grupa A. Dinamo a învins vicecampioana Danemarcei cu 37-32 și s-a calificat în play-off-ul pentru sferturi de pe locul 5 în grupă. În play-off, campioana României va întâlni campioana Germaniei, SC Magdeburg, echipă ce a câștigat Champions League cu doi ani în urmă. Prima manșă va avea loc la București pe 26/27 martie, returul fiind programat o săptămână mai târziu.
Fredericia Håndbold Klub – Dinamo București 32–37 (14–16) Arbitri: Kursad Erdogan / Ibrahim Özdeniz (Turcia)
Fredericia: Storm Jensen, Fries – Martinusen 6, Filtenborg 4, Taboada Dranquet 4, Jægerum 4, Palmar 3, Pevnov 3, Andersson Moberg 3, Kjeldgaard Andersen 2, Henneberg 1, Kristensen 1, Ólafsson 1, Nielsen, Moberg, Andersen. Antrenor: Gudmundur Gudmundsson.
Dinamo: Cupara, Iancu – Thrastarson 5, Vujovic 5, Kasparek 5, Ladefoged 5, Langaro 5, Stanciuc 4, Akimenko 3, Djukic 2, Negru 2, Ali Zein 1, Gomes, Militaru, Rosta, Dedu. Antrenor: David Davis.