Cronică juniori 3: CSȘ 2 București – CS Concordia Chiajna 39-27
Ultima etapă a Grupei geografice E din cadrul Campionatului național de juniori III a programat, în data de 22 martie 2025, cele două jocuri care aveau să stabilească configurația finală a clasamentului seriei și, implicit, repartizarea echipelor pentru Turneele Semifinale 1 Valoare și Perseverență 2. La București, sala Lucian Grigorescu a găzduit meciul dintre CSȘ 2 București și CS Concordia Chiajna, iar în sala din Buftea s-au întâlnit echipele ACS Olympic RFH și Dinamo București.
La fel ca și în meciul din turul campionatului, echilibrul pe tabela de scor s-a menținut doar în primele minute (2-2 în minutul 4), după care juniorii de la CSȘ 2 București au controlat în totalitate jocul, mărindu-și constant distanța față de adversara sa (10-5 în minutul 12 și 17 – 8 în minutul 20). Ultimele 5 minute ale primei reprize au aparținut oaspeților, care, înscriind patru goluri consecutive au reușit să reducă din diferență, astfel încât la pauză tabela de scor arăta 17 – 12 pentru bucureșteni.
Repriza a doua s-a desfășurat în aceeași notă de dominare a gazdelor, care, cu un joc mai bine organizat în apărare, cu contraatacuri rapide și finalizări în atac de pe toate posturile a reușit să contracareze multe din viguroasele acțiuni individuale ale unora dintre jucătorii de la Chiajna. Profitând de diferența consistentă de scor (29 – 15 în minutul 38) antrenorul echipei gazdă a rulat întregul lot avut la dispoziție, iar suporterii au avut plăcuta surpriză să vadă că și mai puțin experimentații jucători folosiți în ultima parte a meciului au reușit să mențină jocul la un nivel bun, încheind partida cu un binemeritat 39-27.
Chiar dacă a avut și mici scăpări, prestația cuplului de arbitri a fost corectă, într-un meci care nu a ridicat aproape deloc probleme în interpretarea fazelor de joc.
Atmosfera din tribune a fost una relaxată, eforturile tinerilor handbaliști fiind susținute de suporteri, iar realizările lor – răsplătite cu aplauze, de ambele părți.
În urma acestui rezultat, coroborat cu cel de la Buftea, unde dinamoviștii au obținut victoria în fața echipei gazdă cu scorul de 30-19, clasamentul seriei E arată astfel:
- Dinamo București – 10 puncte, golaveraj + 64
- CSȘ 2 București – 10 puncte, golaveraj + 17
- ACS Olympic RFH – 2 puncte, golaveraj – 29
- CS Concordia Chiajna – 2 puncte, golaveraj – 52
Primele două clasate vor participa la Turneul Semifinal 1 Valoare, care se va desfășura în intervalul 4-6 aprilie, în localități care vor fi stabilite de către FRH după primirea ofertelor de organizare din partea structurilor afiliate. Conform Regulamentului de desfășurare al FRH, C.S Dinamo București va juca în Grupa 3, iar CSȘ 2 București în Grupa 4.
Ultimele două clasate vor participa la Turneul Semifinal 1 Perseverență 2, ACS Olympic RFH fiind repartizată în Grupa 3 iar CS Concordia Chiajna în Grupa 4.
CSȘ 2 București – CS Concordia Chiajna 39 -27 (17 – 12)
Arbitri: Ninel COSTACHE (B), Teodora MĂRGĂRIT (B)
CSS 2 București: Eduard TOMA (15 intervenții – 1 de la 7 m, 27 goluri primite – 5 de la 7 m), Sasha TRĂISTARU (10 goluri), David GEAMBAȘU (10 goluri), Ștefan POPA (6 goluri), Darius COPACI (3 goluri), Teodor KOVACS (3 goluri), Luca DAVID (2 goluri), Teodor VERESCU (2 goluri), Ștefan DIMULESCU (1 gol), Radu MITCU (1 gol), Andrei ȘTEFAN (1 gol din 7 m), Albert NAE, Petru CIMPONERIU BUCIU, David MELEHAT, Bogdan BĂLAN. Antrenor: Vladi IONESCU
CS Concordia Chiajna: Daniel LUPU (4 intervenții, 23 goluri primite – 1 de la 7 m), Gabriel DECULESCU (7 intervenții – 1 de la 7 m, 16 goluri primite), Luca POLIFRONIE (9 goluri), Dragoș COSTEA BILEANU (9 goluri, 3 de la 7 m), Ionuț MANICEA (3 goluri), Roberto MIHAI – 2 goluri, Alexandru ISAC (2 goluri, 1 din 7 m), Rareș CUMPĂNĂ, Ștefan LĂZĂRICĂ, Nectarie GEORGESCU, Dragoș LOVIN (2 goluri, 1 din 7 m), Alexandru HĂINARU, Matia APREUTESEI SANDU. Antrenori: Florica VASILE și Alexandru DIA.
A consemnat: Radu Adrian CIMPONERIU.