Campionatul de tineret nu se desființează, ci devine opțional

Așadar, comunicatul anonim și plin de venin emanat de cineva din Federația Română de Handbal a avut la bază o informație falsă. Campionatul de tineret nu se desființează, ci devine opțional pentru echipele de ligă sau oricare alte echipe consideră că o astfel de competiție ajută la dezvoltarea jucătorilor tineri. Am arătat deja că, în campionatele de tineret, majoritari au fost juniorii, iar Divizia A are numeroase echipe gata să „absoarbă” sportivii care doresc să continue cu handbalul, însă nu au loc în prima ligă, inclusiv din cauza nerespectării legii.

Vă oferim o opinie avizată, a antrenoarei Daniela Strat, fostă handbalistă de primă ligă și antrenoare în Divizia A, la Unirea Dobroești.

Nu se pune problema de „desființare ” doar ne întoarcem la normalitate, unde fiecare club poate alege din 3 variante, ceea ce dorește să dezvolte sau își permite…
Primul aspect pozitiv, chiar dacă a venit mai târziu, el trebuia clarificat de la început, este diferențierea între o echipă de tineret și una de junioare. Se știe situația sportivelor de la un club ce a așteptat afișarea regulamentului și când au văzut că pot participa cu echipa de J 1 și J2 le-au anunțat că nu mai au nevoie de ele…ele terminând junioratul.
Mi-aș dori să avem o statistică cu câte sportive născute 2002-2005, au jucat efectiv în acest campionat de tineret și cate joacă într-o echipă de Liga.
Al doilea aspect pozitiv este reducerea nivelului de suprasolicitare, deoarece nu este normal ca, având câteva sportive de perspectivă, să le aducem de pe la 16 ani la 3 categorii de vârstă, 8 luni minim în care joacă 4 turnee semifinale, 3 turnee finale (bineînțeles cine mai apucă,având sportive ce sunt grav accidentate)…unele nu au mai ajuns senioare. După ce s-au epuizat fizic, psihic, după ce au pierdut minim 10 ani muncind la maxim, pierzând copilărie, momente unice alături de cei dragi, pierzând unele și parte din pregatirea școlară, ce primesc?!
Al treilea aspect pozitiv este șansa celor ce termină junioratul de a participa într-o competiție net superioară celei de tineret, adică Divizia. Nu există termen de comparație și cine își va dori să-și crească nivelul propriilor tineri handbalisti, vor înscrie echipă de U23 în baza criteriilor normale impuse. Dacă la 18-23 ani, joacă împotriva unor sportive de 16 ani, cine înregistrează progres?Între seniorat și juniorat întotdeauna a fost o prăpastie dar parcă nu atât de adâncă…
Al patrulea aspect pozitiv este „recuperarea” campionatului de junioare 1 și a celui de Divizie, ce au avut 2 ani cu 1 meci la 2/3 săptămâni, cu program până în februarie/martie…
Am urmărit turnee semifinale de J3,2,1;turnee finale de tineret, J1, J3, urmează J2 și îmi mențin ideea că avem prea puține fete ce termină junioratul de perspectivă, ca să nu găsim soluțiile potrivite pentru dezvoltarea lor fizică, psihică și intelectuală!
Dacă ne uităm bine și pe regulamentele de juniori, avem acolo multe probleme dar cine știe ce ne rezervă viitorul…
Avem în România antrenori extraordinari, OAMENI cu un caracter frumos, educați, cu bun simț, pasionați, profesioniști ce muncesc de ani buni la nivelul de jos, ce au început de la babyhandbal și au ajuns la seniori, ce nu și-au pierdut principiile,obiectivele ce le-au avut mereu!”

Atenție! E o opinie care vine „de la firul ierbii”, nu de la teoreticieni sau postaci gata să scrie orice ca să-l apere pe șefu’.

Altfel, e bine de știut că mult blamatul Consiliu de Administrație a decis ca antrenorii care participă la cursurile organizate de FRH să fie scutiți de taxe. De asemenea, taxele de atribuire a turneelor Final 4 vor fi distribuite echipelor participante, federația urmând să achite și contravaloarea cupelor, trofeelor și medaliilor acordate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *