Alexandru Dedu și-a anunțat candidatura pentru conducerea federației
În prima zi a anului 2026, fostul președinte al Federației Române de Handbal și-a anunțat candidatura pentru alegerile din aprilie. Alexandru Dedu a condus FRH între 2014 și 2022, cu „rezultatele” cunoscute de toată lumea, care i-au adus debarcarea. Cu aceeași aroganță care l-a costat pierderea funcției, actualul șef de la SCM Politehnica Timișoara a scris pe contul său de Facebook: „Doresc să vin în fața dumneavoastră și să vă spun cum văd realitatea handbalului. Cred că sunt cel mai în măsură în momentul ăsta să fac o analiză reală.”
Dedu a mai precizat că se va retrage din cursă dacă va apărea un candidat pe care el îl consideră viabil, avansând și câteva nume: Cristina Vărzaru, Aurelia Brădeanu, Mihai Popescu, Iulian Stamate. Deocamdată, fostul șef al federației nu a anunțat niciun program și nicio echipă de campanie.

