Primul turneu dedicat lui Relu Oroian
Dispariția lui Aurel Oroian în aprilie anul trecut a întristat întreaga comunitate a handbalului românesc. Clubul Potaissa Turda organizează, în luna februarie, prima ediție a Memorialului „Aurel Oroian”, dedicat minihandbalului și baby-handbalului, la care sunt invitate toate cluburile din țară. Cei mai mici dintre handbaliști vor avea oportunitatea de a se juca în una din cele mai moderne săli din România, Nova PG Arena. Și cum altfel poate fi cinstită memoria lui Relu decât printr-o prezență cât mai numeroasă la turneul din 21-22 februarie?
Clubul de handbal AHC Potaissa Turda invită cluburile de handbal din țară să participe, în luna februarie (21-22), la Turneul de Minihandbal și Babyhandbal – „Memorialul Aurel Oroian ”.
Acest turneu este organizat în memoria lui Aurel Oroian, un om care a trăit pentru handbal și pentru copii. Un formator de caractere, un adevărat descoperitor de talente, care a știut să vadă potențial acolo unde alții vedeau doar începuturi. Prin pasiunea, dedicarea și dragostea sa pentru sport, Aurel Oroian a lăsat o amprentă profundă în inimile copiilor pe care i-a îndrumat și ale tuturor celor care au avut privilegiul să-l cunoască.
Deși a plecat mult prea devreme dintre noi, spiritul său rămâne viu pe teren, în zâmbetul copiilor, în fiecare pas făcut cu mingea de handbal. Acest turneu este modul nostru de a-i spune „mulțumim” și de a duce mai departe valorile pe care le-a insuflat: bucuria jocului, respectul și iubirea pentru handbal.
Competiția se va desfășura în sala „Gheorghe Barițiu” și în NOVA PG Arena din Turda.
Vă așteptăm să fim împreună la un eveniment dedicat copiilor, handbalului și memoriei unui om care va rămâne mereu parte din acest sport.
Înscrierile se fac la adresa de email hcpotaissaturda@gmail.com, dar și la numărul de telefon 0748.837.934 – Ionuț Irimuș. Trebuie să anunțați categoria la care vă înscrieți și ziua/zilele în care doriți să participați! Termen limită: 31 ianuarie!

