Danemarca e din nou campioană europeană, după 14 ani
Campionatul european de handbal masculin s-a încheiat duminică seara cu victoria campioanei mondiale și olimpice, Danemarca, 34-27 în finală cu o Germanie merituoasă, care a ținut pasul circa 50 de minute. Croația a învins Islanda cu 34-33 și a intrat în posesia medaliilor de bronz.
Genialul Mathias Gidsel a fost declarat cel mai bun jucător al turneului, echipa ideală fiind alcătuită din: Andreas Wolff (Germania, portar), August Pedersen (Norvegia, extremă stânga), Simon Pytlick (Danemarca, inter stânga), Gísli Kristjánsson (Islanda, centru), Francisco Costa (Portugalia, inter dreapta, a primit și titlul de cel mai bun tânăr jucător al turneului), Mario Šoštarić (Croația, extremă dreapta), Johannes Golla (Germania, pivot), Salvador Salvador (Portugalia, apărător).
A fost unul din cele mai echilibrate turnee finale, cu numeroase meciuri de un nivel incredibil de ridicat. Din păcate, România e departe de acest nivel și nu sunt semne că ne-am putea apropia. Dimpotrivă. Ajunsă pentru a doua oară consecutiv la un european, prin amabilitatea Portugaliei, naționala noastră n-a făcut niciun punct, având o medie de vârstă ridicată, de aproape 28 de ani. Rămâne de văzut dacă se va face o analiză în comisia tehnică și care vor fi concluziile.
Pentru România, urmează barajul pentru campionatul mondial de anul viitor. Pe 19 și 22 martie, manșa decisivă la Buzău, vom întâlni Turcia, iar cine ia selecționata turcă la preț de matineu face o greșeală. Până atunci, Liga Zimbrilor se reia luni, 2 februarie, de la ora 17.30, cu un meci în devans din etapa a 14-a, HC Buzău – CSM Sighișoara.
Foto: kolektiff images – eurohandball.com.


Salariile unora din naționala de seniori depășesc salariile unor jucători din top 4. De ce s-ar motiva? Este de lucru la mentalitate, este nevoie de alt stil la antrenorii de lot și de juniori. Ce s-a jucat aici a fost încântător, cu multe procedee inedite, viteză, tehnică, atitudine, cu puțină mimă. Oameni care iau sportul în serios. Bravo lor!