TEC București e merituoasa campioană a juniorilor 1

Ediția 2025-2026 a campionatului național de handbal rezervat juniorilor 1 s-a încheiat duminică, 10 mai, în Nova PG Arena din Turda. CSS Odorheiu Secuiesc și Dinamo București s-au luptat pentru medaliile de bronz, în timp ce TEC București și CSU Suceava au jucat pentru titlul de campioană.

HC Talentul Este Cheia București a cucerit titlul național, după victoria obținută împotriva Sucevei. Un titlu absolut meritat, după un parcurs perfect, cu 5 victorii și, mai mult decât atât, evoluții solide ale unui lot remarcabil, pregătit impecabil de Ionuț Tița. Surpriza competiției a fost CSS Odorhei, care a pătruns pe merit în primele patru și care promite un sezon mai bun la anul, harghitenii având în componență un singur jucător născut în 2007.

Un mare BRAVO organizatorilor acestui turneu, AHC Potaissa Turda. Totul a fost la superlativ, dar, peste toate, oportunitatea oferită copiilor de a juca într-o arenă de top european. Ascultați interviurile cu premianții turneului și veți vedea ce mult a însemnat pentru ei. Dacă vom avea toate turneele finale în astfel de locații, cu siguranță handbalul juvenil nu va avea decât de câștigat.

Meciul pentru locurile 3-4

Dinamo București – CSS Odorheiu Secuiesc 39-35 (23-19) MVP: Matei Crăciun / Csog Jozsef

FINALA

HC TEC București – CSU Suceava 38-37 (21-15) MVP: Răzvan Buzu / Andrei Marcu

CEL MAI BUN JUCĂTOR AL TURNEULUI: DARIUS COLȚOI – TEC

ECHIPA TURNEULUI

PORTAR: TUDOR ZAHARIA – TEC

EXTREMĂ STÂNGA: DAVID COMANICI – TEC

INTER STÂNGA: CSOG JOZSEF – CSS ODORHEIU SECUIESC

CENTRU: IANIS CHIRUȚ – CSU SUCEAVA

INTER DREAPTA: ADRIAN CONDREA – CSU SUCEAVA

EXTREMĂ DREAPTA: OVIDIU BUZU – TEC

PIVOT: MATEI ANDREI – HC BUZĂU

GOLGHETER: ANDREI MARCU – CSU SUCEAVA

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *