Exclusiv / Ionuț Tița: ,,Avem jucători talentați, iar responsabilitatea noastră este să le oferim și contextul în care să poată demonstra ce pot”

După ce a ratat, în toamna trecută, calificarea la europene, echipa națională de juniori a câștigat duminică, la Skopje, EHF Championship, asigurându-și prezența la europenele de tineret de peste doi ani. Selecționerul Ionuț Tița vorbește pentru Handbal Mania despre victoria din Macedonia de Nord, despre problemele pe care generația trebuie să le rezolve, dar și despre ceea ce consideră că trebuie schimbat pentru ca acești jucători să ajungă la seniori.

Handbal Mania: România a venit la Skopje cu obiectivul de a termina în primele trei și a terminat prima. Când ai început să crezi că această echipă poate câștiga competiția?

Ionuț Tița: România a mers la Skopje cu obiectivul de a termina pe primul loc, pentru că am avut mare încredere în această generație, chiar dacă am avut și câteva probleme de lot. Această încredere a crescut după Trofeul Carpați de la Ploiești, unde am avut evoluții foarte bune împotriva unor echipe puternice. Apoi, în Turcia, am câștigat categoric în fața gazdelor și am avut o evoluție bună și împotriva Franței, o echipă care a terminat în primele 8 la Campionatul European. Toate aceste rezultate ne-au confirmat că avem valoarea necesară pentru a lupta pentru primul loc. Am venit la Skopje cu această convingere, iar băieții au demonstrat că a fost una justificată.

HM: Ați avut un parcurs în care echipa a crescut de la meci la meci, după un început ezitant. Ce s-a schimbat în interiorul lotului pe parcursul competiției?

IT: Cu siguranță, am început competiția cu emoții destul de mari, pentru că exista și presiunea ratării calificării la ediția precedentă, în fața unui adversar pe care, ulterior, l-am învins de trei ori categoric. Meciul cu Letonia a fost un semnal de alarmă. Cred că am intrat puțin prea relaxați și era să ne coste. Am analizat foarte bine acel joc, am discutat cu băieții și am înțeles că, la acest nivel, fiecare meci trebuie tratat cu maximă seriozitate și concentrare. Cred că de acolo s-a schimbat ceva în interiorul echipei. Am devenit mai conectați, mai încrezători și mai responsabili, iar semifinala și finala au fost, din punctul nostru de vedere, mai controlate decât meciurile din grupă.

HM: Ai lucrat cu acești băieți într-o perioadă în care trecerea de la juniorat spre handbalul de seniori devine esențială. Care este, în acest moment, principalul lucru pe care trebuie să-l îmbunătățească generația 2008/2009?

IT: Cred că, în primul rând, avem nevoie de multă forță. Este una dintre principalele zone în care trebuie să progresăm, mai ales în perspectiva trecerii către handbalul de seniori, unde contactul și intensitatea sunt la un alt nivel. În același timp, trebuie să identificăm și să dezvoltăm câțiva jucători care să ne ofere mai multe soluții la aruncările de la distanță. Avem nevoie de mai multă forță și eficiență în zona aceasta. Un alt aspect important este să găsim jucători de mâna stângă pentru postul de inter dreapta. Este o poziție în care avem nevoie de variante și de concurență. Sunt lucruri la care trebuie să lucrăm în continuare, pentru că această generație mai are foarte mult potențial de creștere.

HM: Care este următorul obiectiv pentru Ionuț Tița și pentru această generație? Putem vorbi deja despre o generație care își propune mai mult decât o simplă calificare la următoarea competiție?

IT: Sincer, cred că această generație poate să își propună mai mult decât o simplă calificare la următoarea competiție. Avem timp până la următorul Campionat European pentru a îmbunătăți aspectele despre care am vorbit și pentru a face un nou pas înainte. Dacă ne uităm la parcursul nostru și vedem că am reușit să ne luptăm de la egal la egal cu mai multe echipe care au terminat în primele zece la Campionatul European din 2026, de ce să nu încercăm să urcăm și mai sus? Cred că avem potențialul necesar, dar trebuie să continuăm să muncim. În același timp, este foarte important să avem sprijinul și implicarea tuturor antrenorilor care lucrează cu acești copii la echipele de club și cărora le mulțumesc, iar acest rezultat este al nostru, al tuturor. Trebuie să avem grijă de dezvoltarea lor, să îi ajutăm să crească sănătos și să le oferim continuitate. De ce să nu încercăm să urcăm mai sus?

HM: Ce trebuie să se întâmple în următorii 3-4 ani pentru ca această generație să facă pasul spre naționala de seniori?

IT: Cred că, în primul rând, trebuie să continuăm să creștem foarte mult pe partea fizică. Apoi, acești jucători au nevoie de cât mai multe meciuri puternice, cu presiune și miză. Este foarte greu să faci pasul către nivelul internațional dacă ai doar cinci-șase meciuri tari într-un an, la turneul final, și să te aștepți ca atunci să poți evolua la adevăratul tău nivel, indiferent de emoții sau de presiune. Cred că trebuie să existe o strategie foarte clară, prin care acești băieți să joace cât mai multe meciuri competitive, atât în campionatul intern, cât și la nivel internațional. Iar aici cred că și Liga Națională poate avea un rol foarte important. Ar fi benefic să li se acorde mai multă încredere și oportunități, chiar dacă la început vorbim de câteva minute. Doar jucând împotriva unor adversari puternici pot învăța să facă față acestui nivel. Spun asta și pentru că avem jucători care au demonstrat deja că au valoare, unii dintre ei fiind incluși chiar în echipa ideală a competiției. Din păcate, în România, acest lucru nu a stârnit foarte mult interes. În alte țări, precum Letonia, Lituania sau Grecia, vedem jucători de această vârstă care primesc deja minute și responsabilitate la nivel de seniori. Cred că trebuie să avem mai mult curaj să investim în jucătorii români. Dacă vrem să construim o națională de seniori competitivă în următorii ani, nu putem aștepta ca acești băieți să fie pregătiți la 22-23 de ani fără să le fi oferit, între timp, experiența necesară. Trebuie să începem să le acordăm încredere de acum. Avem jucători talentați, iar responsabilitatea noastră este să le oferim și contextul în care să poată demonstra ce pot.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *