Echipa naționalăHandbal masculin

Iacob și Sorhaindo vor să califice naționala masculină la Euro 2028

Într-o conferință de presă organizată pe genunchi, anunțată cu mai puțin de 24 de ore înainte, a cărei transmisie nu a fost confirmată decât cu câteva minute înainte de a începe, conducerea Federației Române de Handbal a prezentat noua conducere tehnică a naționalei masculine. Sandu Iacob (principal) și Cedric Sorhaindo (secund) sunt antrenorii care au ca obiectiv calificarea la campionatul european din 2028.

Ce am reținut din conferința de presă de marți, moderată de comentatorul TVR Cosmin Băleanu:

  • Bogdan Voina a invitat mai multe glorii ale handbalului românesc, probabil pentru a conferi legitimitate alegerii sale;
  • Vasile Stângă a pus, ca de obicei, punctul pe i, cu câteva afirmații tăioase: „să nu uitați de jucătorii naturalizați, nu știu dacă ați luat legătura cu Kuduz sau cu Saeid Heidarirad (în lipsa unui răspuns, presupunem că NU – nota redacției)” sau „va fi foarte greu, mai ales pentru Sandu, care vine după doi ani de inactivitate.„;
  • deși se vorbește obsesiv despre transparență, președintele FRH a refuzat să răspundă întrebării referitoare la istoricul alegerii staff-ului naționalei masculine, iar noul selecționer a refuzat să comunice lotul convocat pentru meciurile cu Franța și Polonia. Acesta a fost comunicat abia la 2 ore după conferința de presă. Ca să fie limpede pentru „transparenți”: era normal ca lotul să fi fost publicat la ora conferinței de presă, pentru eventuale întrebări;
  • contractul celor doi antrenori prezentați este valabil pe durata preliminariilor Euro 2028 și va fi prelungit cu un an în cazul calificării, dar se poate prelungi și în cazul necalificării, „dacă acest staff se simte bine și noi vom considera că este soluția cea mai bună„, conform celor afirmate de Bogdan Voina;
  • reunirea lotului naționalei de seniori va avea loc pe 30 octombrie, la București.

Lotul lărgit de 35 pentru preliminariile Euro 2028 (publicat de EHF)

Portari: Ionuț Iancu (Dinamo), Dan Vasile, Valentin Petrila (CSM București), Vlăduț Rusu (CSM Vaslui), Cătălin Haidu (SG Flensburg-Handewitt).

Linia de 9 metri: Antonio Bordeanu, Tudor Botea, Erik Pop (Minaur), Andrei Buzle, Robert Militaru (Dinamo), Liviu Caba, Călin Căbuț, Gabriel Cumpănici, Gabriel Ilie (CSM Constanța), Andrei Drăgan (CSM București), Demis Grigoraș (Tatabanya), Dragoș Hanțaru (CSM Vaslui), Claudiu Lazurcă (HC Buzău), Codrin Radu (CSU Suceava), Daniel Stanciuc (Nordsjæland Håndbold)

Extreme: Ștefan Armanu (CSM Vaslui), Claudiu Babă, Răzvan Chiratcu, Nicușor Negru (CSM București), Ionuț Broască (HC Buzău), David Comanici, Roland Thalmaier (Potaissa Turda), Teodor Ilucă (CSU Suceava), Ionuț Nistor (Dinamo), David Pavlov (Minaur)

Pivoți: Gabriel Burlacu (Steaua), Robert Nagy (Minaur), Bogdan Oancea (CSM București), Bogdan Rață (CSM Constanța), Daniel Susanu (HC Buzău)

Antrenori: Sandu Iacob (principal), Cedric Sorhaindo (secund), Ionuț Ciobanu (portari).

Notă: jucătorii subliniați au fost convocați pentru meciurile cu Franța și Polonia, conform unui anunț întârziat al FRH.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *