Campioana câștigă greu la Brașov, egaluri identice la Brăila și Galați !
CSM București a câștigat al doilea meci consecutiv în deplasare, însă victoria campioanelor s-a conturat greu, pe final. Așa cum își dorea antrenorul Ion Crăciun, ardelencele au început jocul dezinhibate, iar în minutul 13 conduceau cu 6-4, inclusiv datorită unor parade spectaculoase ale Dianei Popescu. Portărița Coronei a continuat să facă spectacol în poarta gazdelor, și, chiar dacă echipa campioană a revenit pe tabelă, Brașovul a trecut din nou la conducere, având chiar 3 goluri avans (11-8) în minutul 27, după un 7 metri transformat de Eliza Buceschi. A fost 12-10 la pauză, brașovencele rămânând în avantaj până în minutul 41, când Kurtovic a egalat la 16. Opt minute mai târziu, campioanele au trecut în avantaj (18-17) și nu au mai fost ajunse, deși antrenorul brașovean Ion Crăciun a încercat să-și motiveze elevele la cele două time-out-uri solicitate.
Corona Brașov – CSM București 20-22 (12-10). Marcatoare: Buceschi 5, Dmitrovic 5, Tîrcă 3, Chiricuță 3, Ciuciulete 2, Vetkova 1, Popescu 1 / Kurtovic 6, Lekic 4, Neagu 3, Cvijic 3, Mehmedovic 3, Manea 1, Omoregie 1, Radicevic 1.
Meciuri de infarct pe malul Dunării, la Brăila și Galați. Dunărea a remizat cu Minaur, după ce brăilencele conduceau cu 24-22 în minutul 55, însă nu au mai reușit să înscrie în ultimele 5 minute. La Galați, gazdele de la CSM au avut o revenire de senzație în fața Zalăului lui Gheorghe Tadici. Oaspetele conduceau cu 19-13 în minutul 42, gălățencele au egalat la 22 în minutul 56, ba au și condus cu 24-23 în minutul 58, dar s-a terminat 24-24, la fel ca la Brăila.
Dunărea Brăila – Minaur Baia Mare 24-24 (13-12). Marcatoare: Vătu 7, Dache 6, Tudor 4, Axinte 3, Safta 2, Preda 1, Gheorghe 1 / Rysankova 7, Seraficeanu 3, Lisewska 3, Shteriova 3, Cîrstea 2, Orșivschi 2, Taivan 2, Burlachenko 1, Bondar 1.
CSM Galați – HC Zalău 24-24 (9-14). Marcatoare: Livrinikj 10, Conache 4, Șelever 3, Stroia 2, Cîlici 2, Marcu 1, Balaban 1, Sheiko 1 / Constantinescu 8, Szollosi 5, Mihalcea 4, Panici 3, Nica 2, Irimia 1, Abed-Kader 1.
Nici penultimul joc al etapei n-a făcut excepție de la tiparul partidelor de duminică, Măgura Cisnădie impunându-se, pe teren propriu, la limită în fața Gloriei Bistrița. Deși au condus în permanență, gazdele s-au văzut egalate la 21 în minutul 58, dar Fais Munhoz Araujo a înscris golul victoriei în minutul 59.
Măgura Cisnădie – Gloria 2018 Bistrița-Năsăud 22-21 (12-9). Marcatoare: Fais Munhoz Araujo 5, Gatzel 5, Moldovan 3, Subțirică-Iovănescu 3, Fachinello 2, Da Silva 2, Tomescu 1, Costa 1 / Țiplea 10, Ardean-Elisei 4, Rodriguez 4, Bloj 1, Pristăvița 1, Avila Garcia 1.