Dan Valentin: ”Slobozia e cea mai bună echipă din serie, noi ne batem pentru locul 2”

După trei etape din eșalonul secund al handbalului feminin, HCF Piatra Neamț ocupă locul al doilea în seria A, după două victorii, ambele în deplasare, și o înfrângere acasă cu lidera HCM Slobozia. Duminică, echipa pietreană a câștigat la limită (27-26) pe terenul ”satelitului” Dunării Brăila, meci despre care am vorbit cu antrenorul echipei moldovene, Dan Valentin.

A fost un meci foarte disputat în prima repriză, când cele două echipe s-au aflat pe rând la conducere, iar gazdele au avut un gol avans la pauză. În repriza a doua, eu am schimbat niște lucruri, fetele au ascultat și am condus de mai multe ori la 3 goluri. După câteva ratări ale noastre, am fost egalați, însă, în minutul 56, conduceam cu 27-23, după care am suferit două eliminări, iar echipa adversă s-a apropiat. Deși victoria noastră a fost doar la un gol, eu zic că ne-am impus în repriza a doua destul de clar. Am întâlnit o echipă bună, cred că au avut și câteva jucătoare de la prima echipă, însă noi ne-am desprins datorită jocului colectiv, cu o apărare fermă, ne-au ieșit și faza a doua și contraatacurile. Noi ne luptăm acolo, sus, dar se pare că Slobozia este, de departe, cea mai bună echipă din serie, dat fiind faptul că au încă destule jucătoare care au evoluat în Liga Națională, mai au și straniere, au reușit să păstreze un nivel de salarizare stimulativ. E clar că lupta noastră va fi pentru locul 2, însă eu susțin în continuare revenirea la vechiul sistem de desfășurare a campionatului, în locul acestui turneu de campionat. Pentru noi urmează, după pauza de două săptămâni, un meci de care pe care acasă, cu Constanța, o echipă bună, cu care, probabil, ne vom bate pentru locul doi. Dan Valentin (antrenor HCF Piatra Neamț)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *