Exclusiv / Paulo Pereira: „Îmi place să lucrez în România, e un campionat în care orice rezultat e posibil”

Vă prezentăm prima parte a unui interviu acordat de antrenorul echipei masculine CSM București, care e și selecționerul naționalei Portugaliei, în exclusivitate pentru handbalmania.ro.

Rep.: Ce impresie v-a făcut până acum handbalul românesc?

Paulo Pereira: Ca în orice competiție din orice țară, e loc de îmbunătățiri. În afară de asta, îmi place spiritul de competiție al echipelor, sunt jucători de calitate aici, iar jocurile nu sunt deloc plictisitoare, am văzut multe meciuri foarte bune. De asemenea, îmi place că mass-media acordă o atenție mare competiției interne, deci România are toate condițiile pentru a crește continuu. Mai sunt și unele lucruri despre care nu aș dori să vorbesc acum, pe care cred că toată lumea le cunoaște. Și jucătorii și antrenorii, dar și celelalte persoane implicate trebuie să își îmbunătățească prestațiile, pentru a ne putea crește nivelul împreună. Una peste alta, îmi place să lucrez în România.

Rep. : Din ce ați văzut până acum, ce echipe credeți că se vor bate la titlu?

P. P.: Unul din lucrurile bune aici, în România, este acela că, de exemplu, echipa de pe locul 8 o poate învinge oricând pe cea de pe locul 1, un lucru extraordinar, care nu e posibil în multe campionate. E cumva similar cu fotbalul, fiindcă  de ce iubim fotbalul? Pentru că, întotdeauna, echipa teoretic mai slabă o poate învinge pe cea teoretic mai puternică, iar asta se întâmplă și în handbalul românesc: nu știi niciodată cine va învinge înaintea meciului.

Rep.: Dar acest echilibru nu poate să însemne și un nivel mai scăzut al competiției?

P. P. : Nu neapărat, uitați-vă că sunt echipe implicate pe mai multe fronturi, și noi vom începe în Challenge Cup în noiembrie, iar asta e o problemă, una plăcută, de altfel, dar e un factor în plus care trebuie gestionat. Așa că rezultatele surprinzătoare ale unor partide ce au aparent o favorită este determinat și de programul încărcat al unor echipe, dar și de nivelul bun al formațiilor teoretic mai slab cotate, care au jucători de calitate și antrenori care organizează foarte bine jocul.

În partea a doua a interviului, pe care o vom publica marți, 9 octombrie, veți putea citi despre ce-și propune Paulo Pereira pentru Challenge Cup, precum și despre cum vede tehnicianul portughez preliminariile EURO 2020.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *