Măgura Cisnădie și HC Zalău au remizat în derby-ul european al etapei din Liga Florilor

Măgura Cisnădie și HC Zalău s-au întâlnit într-un meci cu valențe europene, ambele formații reprezentând România în actuala ediție a Cupei EHF. Iar dacă Măgura s-a calificat deja în turul al III-lea, pentru formația lui Gheorghe Tadici, partida de la Cisnădie a fost o repetiție utilă înaintea returului din Germania, cu Borussia Dortmund. Prima reprizî a fost echilibrată, gazdele s-au desprins la 4-2 în minutul 8, prin golul Marianei Costa și la 7-4 în minutul 13, după golul reușit de Fachinello. Zalăul a ținut aproape, dar Măgura a intrat cu trei goluri avans la pauză.

Oaspetele s-au apropiat în repriza secundă la 17-18 în minutul 44, au egalat la 20 în minutul 50 și s-au desprins la două goluri (22-20), după două goluri consecutive ale Cristianei Nica. Finalul a fost dramatic, Ada Moldovan a ratat o aruncare de la 7 metri în minutul 57, la 22-24, iar Boljevic a înscris de la 7 metri în minutul 59 pentru 23-24. Szollosi a ratat un 7 metri pentru Zalău cu 38 de secunde înainte de final, după care a fost eliminată, pentru ca Roxana Gatzel să egaleze la 24 cu 29 de secunde înainte de ultimul fluier, însă oaspetele n-au izbutit să înscrie la ultimul atac.

Măgura Cisnădie – HC Zalău 24-24 (13-10). Marcatoare: Boljevic 9, Apetrei 4, Moldovan 4, Gatzel 3, Costa 2, Fachinello 1, Fais Munhoz Araujo 1 / Constantinescu 6, Nica 5, Panici 4, Abed-Kader 3, Szollosi 3, Mihalcea 2, Nichitean 1.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *