Steaua câștigă la Suceava, bucovinenii rămân fără victorie în Liga Zimbrilor

40 de zile și 5 etape a așteptat vicecampioana României pentru a cunoaște din nou gustul victoriei în Liga Zimbrilor. Echipa pregătită de Ovidiu Mihăilă s-a impus sâmbătă, pe terenul penultimei clasate, la capătul unei partide în care a condus din minutul 2 până în minutul 60. Prima repriză a fost echilibrată până în minutul 22, când scorul era 9-10, apoi steliștii au înscris de 3 ori la rând, intrând după aceea la pauză cu un avans de 5 goluri. În mitanul secund, vicecampionii au avut și 7 goluri avans, în minutul 50 scorul era 26-19 pentru Steaua, după care sucevenii au punctat de 3 consecutiv, însă n-au avut forța decât să reducă diferența finală la 3 goluri.

Meciul și implicit victoria de la Suceava au închis o săptămână frumoasă. Aceasta echipă trebuie să urce treptat acolo unde îi e locul, este timp suficient. Dar, pentru moment, tot colectivul tehnic ne bucurăm pentru băieți, pentru că o parte dintre ei au câștigat meciul de la Skopje, iar ceilalți, care au rămas acasă, au câștigat azi un meci important la fel ca cel de la Skopje. Cel mai important este faptul că am terminat o săptămână fără accidentați. Nu este ușor să câștigi la Suceava, dar am facut un joc bun, care ne dă speranțe pentru meciurile următoare. Acești băieți, chiar dacă sunt puțini, fac sacrificii extraordinare și trebuie respectați. Ovidiu Mihăilă (antrenor Steaua)

CSU Suceava – Steaua București 25-28 (10-15)

Suceava: Erhan, Andrei, Duman – Tîrzioru 5, Siamatas 5, Lakovic 4, Sandu 3, Baican 2, Costea 2, Ciubotariu 1, Adomnicăi 1, Ionescu 1, Petrea 1, Șoldănescu, Lupu. Antrenor: Adrian Chiruț.

Steaua: Stănescu, Babasafari, Merlă – Florea 7, Humet 7, Grbovic 6, Milosevic 5, Georgescu 2, Johannson 1, Stavrositu, Becheru, Vegar, Constantina, Kedzo, Bizău. Antrenor: Ovidiu Mihăilă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *