SCM Craiova se califică în grupele Cupei EHF după un meci dramatic

Deținătoarea Cupei EHF s-a calificat dumincă seara în faza grupelor competiției, după ce a izbutit să o elimine pe Borussia Dortmund, la capătul unei partide pe muchie de cuțit, după ce câștigase și în Germania cu 19-17. Deși lipsită de aportul mai multor titulare, echipa pregătită de Bogdan Burcea a luptat cu devotament în fața unei echipe care a venit la Craiova să se califice și cu un portar de clasă mondială, Clara Woltering.

Începutul partidei a fost al portarilor Stanciu și Woltering, astfel că, după un sfert de oră, scorul era doar 4-4. Trifunovic a făcut 6-5 cu o aruncare de la distanță, în minutul 20, iar echipa germană a solicitat primul time-out al meciului. Craiova a făcut apoi 7-5, nemțoaicele s-au apropiat din nou la un gol și a fost rândul lui Bogdan Burcea să ceară time-out, în minutul 23, pentru a pune ordine în faza de atac. În cele din urmă, oltencele au intrat cu un gol avans la pauză, în primul rând datorită prestației foarte bune în defensivă.

Craiova a început prost repriza secundă, cu o mulțime de pase greșite, în timp ce Woltering a închis efectiv poarta oaspetelor, iar Borussia avea un avantaj de 3 goluri în minutul 42, 15-12. Gazdele au revenit, însă, și au egalat la 15, în minutul 46, prin Gjeorgjievska, după ce Florentina Stanciu apărase o aruncare de la 7 metri. SCM Craiova a revenit în avantaj, 17-16, în minutul 53, după un gol splendid din extrema dreaptă, înscris de Nikolic, însă Borussia a înscris apoi de două ori la rând și a preluat conducerea cu 18-17 în minutul 56. Cu 3 minute înainte de final, scorul era egal 18, iar antrenorul oaspetelor a solicitat time-out, urmat de o paradă a Ekaterinei Dzhukeva și o aruncare peste poartă a pivotului echipei germane, de la 6 metri. La intrarea în ultimul minut, scorul era tot 18-18, iar Bogdan Burcea a cerut time-out cu 51 de secunde înainte de final. Timea Tătar a ratat de pe semicerc, dar craiovencele au recuperat mingea pe atacul adversarelor, iar Nikolic a înscris golul victoriei gazdelor în ultima secundă.

SCM Craiova – Borussia Dortmund 19-18 (10-9)

Craiova: Stanciu, Dzhukeva, Curmenț – Zamfir 5/9, Trifunovic 4/8, Nikolic 3/5, Gjeorgjievska 3/6, Tătar 2/4, Tănasie 1/2, Vizitiu 1/3, Șelaru 0/1. Antrenor: Bogdan Burcea.

Dortmund: Woltering, Ten Holte, Duijndam – Huber 5/8, Stockschläder 3/5, Van Kreij 3/5, Grijseels 3/3, C. Muller 2/3, A. Muller 1/2, Einarsdottir 1/3, Weisheitel 0/1, Fujita, Kockel, Mansson, Bleckmann.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *