Dinamo a jucat și în opt oameni la Elverum !
O fază mai puțin întâlnită în handbal, cu atât mai puțin la nivel înalt, s-a petrecut în minutul 36 al partidei Elverum – Dinamo, din Velux Champions League. Astfel, la un atac al echipei norvegiene, campioana României s-a apărat cu 7 jucători de câmp plus portarul. După cum se observă pe înregistrarea partidei, croatul Ante Kuduz a intrat în teren pe faza de apărare, deși niciun coechipier nu venise la schimbare. Culmea e că echipa gazdă a marcat la acel atac, cu o aruncare de la distanță. Arbitrii partidei au fost maghiarii Péter Horváth și Balázs Marton, iar observator slovacul Jan Rudinsky, dar niciunul dintre aceștia nu a remarcat apărarea supranumerică a dinamoviștilor !
Aspectul a fost sesizat de o utilizatoare a rețelei de socializare Facebook.