Galațiul a câștigat la limită la Botoșani în Divizia A masculină

Ultimul meci al anului din seria A a eșalonului secund masculin s-a disputat la Botoșani și a fost unul echilibrat, cu foarte puține goluri. CSM Botoșani a condus cu 8-5 în minutul 23, însă gălățenii au marcat de 4 ori la rând pe finalul primei reprize și au intrat la pauză cu un gol avans. Oaspeții au condus în repriza secundă și la trei goluri (16-13, 17-14), dar echipa din Botoșani a egalat la 18 în minutul 57, prin Ștefan Dumitrache. Moldovanu și Lefter au marcat pentru oaspeți în minutele 58 și 59, gazdele reușind un singur gol, în ultimul minut, prin Gabriel Dumitrache. La jumătatea campionatului, într-o serie dominată categoric de CSM Vaslui, Galațiul a luat o opțiune decisivă pentru locul al doilea, care duce la turneul semifinal.

CSM Botoșani – CSU Galați 19-20 (8-9)

Botoșani: Nicolaevici – Șt. Dumitrache 7, G. Dumitrache 5, Chipăruș 2, Marțuneac 2, Folescu 1, Dimofte 1, Demir 1, Horopciuc, Tărnăuceanu, Sireteanu, Beșliu. Antrenor: Bogdan Muraru.

Galați: Ungureanu – Moldovanu 7, Lefter 4, Mârșiu 3, Frangulea 2, Olaru 1, Bădărău 1, Chiriac 1, Ionel 1, Simo, Gheorghe. Antrenor: Florin Andronic.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *