Două victorii și o înfrângere pentru Minaur în Cehia
Handbaliștii de la Minaur Baia Mare au susținut săptămâna trecută trei jocuri de verificare în Cehia. Echipa pregătită de Raul Fotonea a învins pe Brno cu 36-26 și pe Koprivnice cu 31-27, pierzând cu 26-31 partida cu Povazsca Bistrica.
Am avut multe momente foarte bune, dar și unele foarte proaste, rămâne acum să mai reglăm ce mai e de reglat, iar pentru asta mai avem la dispoziție un meci, cel de la Turda de miercuri. Apoi, cred că la ora startului oficial vom fi destul de competitivi pentru a putea emite pretenții la puncte încă din primele etape, împotriva unor adversari puternici – Călărași, Steaua, Constanța și Timișoara. Raul Fotonea (antrenor Minaur Baia Mare)