Timișoara învinge din nou campioana după un meci cu mulți nervi, Dinamo e la trei puncte de play-out !

SCM Politehnica Timișoara a reușit să învingă pentru a doua oară în acest sezon campioana României, trimițând-o la doar trei puncte de locurile de play-out ! Meciul a fost unul deosebit de încâncenat, cele două echipe mergând cap la cap până în ultimele 10 minute. Bănățenii au izbutit să se desprindă la 24-20 în minutul 53, avans ce s-a dovedit decisiv pentru o victorie care-i poziționează pe locul 6 în clasamentul Ligii Zimbrilor. Din păcate, partida a fost marcată de numeroase momente tensionate, banca tehnică timișoreană fiind, ca de obicei, veșnic nemulțumită de arbitraj, directorul sportiv Dan Dumitru fiind chiar expediat în tribună în repriza secundă. Nu au lipsit nici clinciurile între jucători, specifice mai degrabă altor sporturi, cu alte cuvinte o atmosferă atipică și de uitat pentru un meci de handbal.

SCM Politehnica Timișoara – Dinamo București 27-26 (12-12)

Timișoara: Tcaciuc, Varo – Marjanović 8, Dragaš 6, Orbović 4, Fenici 4, Sadoveac 3, Cîmpan 1, Pribanić 1, Milošević, Irimescu, Furak, Păiuș, Bote, Neamțu. Antrenor: Pero Milošević.

Dinamo: Missaoui, Heidarirad – Zulfić 7, Kuduz 6, Negru 3, Șandru 3, Descat 3, Komogorov 2, Szasz 1, Savenco 1, Acatrinei, Bannour, Alouini, Gavriloaia, Mousavi. Antrenor: Constantin Ștefan.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *