Florentin Pera și-a prelungit contractul cu SCM Râmnicu Vâlcea

SCM Râmnicu Vâlcea a anunțat joi prelungirea contractului cu antrenorul Florentin Pera pentru încă două sezoane. Gruparea vâlceană este lidera Ligii Florilor și se pregătește de derby-ul cu CSM București, programat pe 13 martie, de la ora 21, la Râmnicu Vâlcea.

„Sunt onorat că am fost dorit în continuare la Vâlcea, pentru mine a fost o decizie luată cu sufletul, atât datorită colaborării foarte bune cu conducerea clubului, dar şi a faptului că avem cel mai frumos public, reprezentând oraşul cu cele mai mari performanţe din handbalul românesc. De asemenea, câştigarea Supercupei României, chiar la Bucureşti, împotriva CSM-ului şi parcursul perfect din Liga Naţională îmi dă încredere că, împreună cu fetele, putem realiza performanţe notabile în continuare, atât pe plan naţional cât şi internaţional. Am găsit un mediu propice performanţei la Vâlcea, fapt care m-a determinat să continui proiectul început în vara trecută. Este foarte important că aici este un grup de oameni profesionişti, care doresc să ducă mai departe tradiţia handbalului vâlcean. Ne dorim să creăm o echipă competitivă, de top, care să poată urma paşii Oltchimului. În plus, Vâlcea este un oraş care respiră handbal, locuitorii municipiului fiind foarte ataşaţi de acest sport. Sunt un antrenor care are ca prim criteriu de selecţie caracterul jucătoarelor, pun foarte mult accent pe forţa grupului şi nu pe valoarea individuală, totodată apreciez foarte mult handbalistelele care joacă cu inima pentru club”, a declarat Florentin Pera, citat de pagina oficială de Facebook a clubului.

Pe de altă parte, Nora Mork a anunțat joi pe contul ei de Instagram că a semnat pe doi ani cu CSM București. În plus, gsp.ro a anunțat că echipa campioană l-ar fi angajat din vară pe fostul tehnician al naționalei feminine, Tomas Ryde. Din păcate, la capitolul comunicare, clubul Primăriei capitalei este lamentabil, în condițiile în care transferurile sunt anunțate pe conturile de pe rețelele de socializare ale jucătoarelor.

Foto: Facebook SCM Râmnicu Vâlcea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *