Exclusiv / „Copilul meu a trăit momente de groază, prietenul lui a ajuns la spital cu urechea ruptă și fractură craniană”
Bătălia de sâmbătă, de la Focșani, de la turneul final al Cupei României la handbal masculin, nu s-a soldat doar cu sperietura spectatorilor neutri și cu 10 scaune rupte. În afara arenei, lucrurile au degenerat, iar un tânăr a fost bătut cu bestialitate de suporterii dinamoviști. Povestește V. M., cadru didactic, care a asistat la prima semifinală:
Este inadmisibil să permiți accesul unor asemenea persoane la această competiție, cunoscându-le antecedentele. Băiatul meu a vrut să asiste la meciul Steaua – Dinamo împreună cu un amic și cu prietenele. Când au început incidentele, au ieșit din sală și au traversat pe trotuarul de vizavi, așteptând ca lucrurile să se liniștească. În momentul în care a început evacuarea suporterilor dinamoviști, au încercat să se îndepărteze, când au fost interpelați – „unde vă tirați?” Băiatul meu a fost alergat până la ieșirea din oraș și a scăpat teafăr, prietena lui a reușit să sară un gard și să se ascundă în curtea unei școli din apropiere, dar amicul copilului meu a ajuns la spital cu urechea ruptă și cu fractură craniană, am înțeles că nu aude cu o ureche. Nu am dormit toată noaptea nici băiatul meu, care e încă în stare de șoc, mi-a spus că nu mai vrea să audă în viața lui de manifestări sportive. Este inadmisibil ce s-a întâmplat, mi-aș dori ca domnul Dedu să iasă și să explice cum a fost posibil așa ceva, să ne spună cine e vinovat, pentru că se putea ajunge la o tragedie. Oricum, nu voi lăsa lucrurile așa, îi voi lua pe rând la întrebări pe cei implicați.
Revenind la cele întâmplate sâmbătă, am discutat înainte de declanșarea incidentelor cu un om de handbal care a prezis că lucrurile vor degenera. Așteptăm o conferință de presă a decizionalilor federali, în care să fie oferite explicații vizavi de cele întâmplate.