Cronica unei tragedii neîntâmplate
Poate că nu multă lume conștientizează că sâmbătă, la Focșani, am fost la un pas de o tragedie, cauzată de inconștiența unora. A acelora care au acceptat ca susținătorii echipelor Steaua și Dinamo să aibă acces într-o sală cu o singură tribună, despărțiți fiind de câțiva metri, acolo unde se aflau iubitori de handbal veniți să vadă un spectacol sportiv și care au trăit clipe de groază. Adică la finala campionatului nu vine decât o galerie, iar la Cupa României sunt acceptate ambele, în condițiile în care se știa foarte bine trecutul. Două găști de derbedei au creat haos în Sala Polivalentă din Focșani din cauza inconștienței și incompetenței unora.
Au intrat mai întâi suporterii Stelei, ”cazați” în sectorul din jumătatea de teren unde se încălzea Dinamo. Inteligent, nu ? Pe lângă potopul de trivialități, s-a aruncat cu apă, dinamoviștii au fost nevoiți să se retragă, apoi partida a fost întârziată fiindcă nu ajunseseră suporterii campioanei. Iar când au intrat, a început potopul. Stewarzii au fost copleșiți, în sală a explodat o petardă, apoi susținătorii Stelei au sărit balustrada dinspre teren și s-au îndreptat către rivali, făcând singurul lucru pe care-l știu, să sară la bătaie. Spuneam de petarde. Cum or fi intrat huliganii cu petarde, în condițiile în care copiilor li s-au confiscat sadnwich-uri la intrare ? În încăierarea iscată, publicul neutru, prins la mijloc, îngrozit, a sărit în disperare în teren, părăsind arena pe unde a apucat. Din fericire, nimeni nu a fost rănit, deși se pare că, în afara sălii, au fost victime nevinovate. Am văzut copii, femei, oameni în toată firea, tremurând la ieșirea din sală. Momente horror create de inconștiența celor care au acceptat prezența a 500 de huligani într-o sală inadecvată pentru așa ceva. Și nu, problema nu e că turneul s-a organizat la Focșani, problema e că derbedeii ar fi făcut același lucru în orice sală. Își cineva răspunderea ? Pariu că nu.
Ne-am fi dorit să vă oferim și explicația organizatorilor vizavi de cele întâmplate, dar FRH a mai dat un chix organizatoric în stil propriu. Conferință de presă după meci ? Ioc. Zonă mixtă pentru interviuri ? Ioc. Mofturi ale presei. Sala de conferințe a fost transformată în sală de protocol, iar ziariștii, descurcă-se. Asta după ce, la meciul România – Franța de astă toamnă, tot federalii au montat gradene în zona mixtă, ceva nemaiîntâlnit în lumea civilizată. La acest capitol, e clar că FRH e în stadiu bananier, dar nu pare că interesează pe cineva. Așteptăm cu groază ziua de duminică.
Il intereseaza pe Dedu astea cam cum ma intereseaza pe mine acu daca bate vantul in Chile……nu e prima data cand FRH da cu mucii in fasole,treaba lor era sa organizeze turneul cu costuri minime,sau chiar inexistente. Absolut toata lumea handbalului din tara stie ca dedu are doi copii,turda si focsani restul ? hai sictir !!!
C-ASA II ROMAN’.!!!
CA LA MAMA ACASA!!!
Fotbalul englez a trecut printr-o tragedie uriasa, pana s-a curatat de golanii care ar fi facut prapad oriunde. Astfel de exemplare trebuie izolate, semnand condica la politie la fiecare meci, supravegheati, fara acces la sport, fie el handbal, fie la Focsani sau aiurea. Copiii si femeile au dreptul la spectacol, in liniste, in mod placut. Cand ati auzit de ultimele incidente intre suporteri in SUA? Acolo, politia aplica mai riguros legea. Azi, se va juca fara golani. Adevaratii suporteri canta, uneori impreuna, chiar tinand cu echipe adverse. Stop accesului golanilor la sport! Indiferent de sala, stadion, patinoar…
Oficialii celor două echipe acuză FRH că a dat chix organizând turneul la Focșani, o sală prea mică pentru acest gen de manifestări. Nu, domnilor, vina nu e a federației, ori nu e în totalitate a federației, cea mai mare vină o au cluburile care nu se delimitează de acești derbedei! După mintea voastră ar trebui privați iubitorii handbalului din orașele mici de spectacolul din teren, pentru a da posibilitatea huliganilor să-și facă de cap în tribune. E de notorietate faptul că huliganii nu vin în tribune pentru a urmări spectacolul din teren, ci pentru a-și arunca tot felul de invective unii altora. Aduceți sportul în orașele mici și lăsați copiii să între în săli, iar huliganii lăsați-vi-i afară !