Minaur învinge Bacăul și mai speră la play-off / Declarații Raul Fotonea și Eden Hairi

Minaur Baia Mare a câștigat marți, pe teren propriu, în fața nou-promovatei CSM Bacău și a reușit să lege 3 victorii, apropiindu-se la 4 puncte de ultimul loc care duce în play-off, ocupat de CSM Focșani, care joacă miercuri la Călărași. După ce primele 10 minute au fost echilibrate, băimărenii au dominat următoarele 20 de minute și au intrat la pauză cu un avans confortabil, de 8 goluri. Băcăuanii au mai echilibrat jocul în repriza secundă, fără, însă, a se apropia periculos de gazde, diferența finală fiind stabilită în ultimele două minute, când oaspeții au înscris de două ori consecutiv.

Am controlat meciul în permanență și nu cred că s-a pus vreodată problema învingătoarei. Am jucat foarte bine în prima repriză și acest lucru ne-a făcut să avem parte de o repriză a doua liniștită, chiar dacă am făcut destule greșeli. Au jucat toți băieții și asta contează, pentru că am reușit să câștigăm cu ceva economie de energie. Să nu uităm, totuși, că jucăm la 3 zile și ne așteaptă un final de sezon foarte greu, în care prospețimea va conta. Raul Fotonea (antrenor Minaur Baia Mare)

 

Am intrat foarte greu în joc, cu multe greșeli de prindere-pasare din faulturi evidente nesancționate de arbitri, care au dus echipa gazdă la conducere cu un avantaj de 8 goluri la pauză. Repriza a doua am abordat-o cu mai multă luciditate, respectând sarcinile trasate, și de aici a început cursa de revenire. Din păcate, nu toți au răspuns cerințelor, iar timpul a fost insuficient pentru revenire. Eden Hairi (antrenor CSM Bacău)

Minaur Baia Mare – CSM Bacău 31-28 (18-10)

Baia Mare: Țenghea, Apostu – Haiduc 7, Csepreghi 6, Brajovic 6, Căbuț 4, Botea 3, Vujadinovic 2, Cristescu 2, Popescu 1, Nagy, E. Pop, Mureșan, Y. Pop, Marta, Ștefan. Antrenor: Raul Fotonea.

Bacău: Crăciunescu, Tamaș, Freiwald – M. Cotinghiu 6, Gal 5, Maksimov 5, Păunescu 5, G. Cotinghiu 3, Tărîță 2, Juverdianu 2, Drăgan, Păunică, Tudorancea, Bologa, Burbulea. Antrenor: Eden Hairi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *