George Tăutu trage concluziile la final de sezon pentru CSM Oradea

CSM Oradea a încheiat sezonul în eșalonul secund masculin pe locul 3 în seria D, ratând calificarea la turneul semifinal, după ce a pierdut, pe parcurs, mai mulți jucători de bază. Antrenorul principal al orădenilor, George Tăutu, și-a prezentat concluziile pe site-ul oficial al clubului, din care vă prezentăm câteva fragmente.

”Sezonul care a trecut a fost unul dificil, având în vedere că am început cu o echipă, la mijlocul sezonului am fost cu altă echipă, iar la finalul sezonului am fost cu altă echipă. Pot spune că au plecat 3 dintre cei mai buni jucători, Bogdan Munteanu, Lucian Criste și Cosmin Liberț, plecări care au influențat foarte mult echipa. Nu am mai avut un atac sigur, nu am mai avut faza a doua la fel de bună, nu am mai avut procentajul de aruncări de pe extrema stângă, de unde a plecat Bogdan Munteanu. Pentru mine, acest sezon a fost unul bun, putea fi foarte bun dacă ne calificam cel puțin la turneul semifinal. Cred că se putea merge la acest turneu cu echipa pe care o avem dacă nu pierdeam 2 meciuri acasă: cu Sighișoara și cu Baia Mare. Aceste două meciuri  trebuiau câștigate și chiar puteam să le câștigăm. Consider că această echipă are nevoie de cel puțin 4 jucători seniori, care să fie atașați echipei, vom vedea ce va rămâne din echipa din acest sezon și în funcție de asta să reușim împreună cu clubul să fixăm niște obiective pe termen lung și, bineînțeles, pentru sezonul care urmează, adică pe termen scurt. Probabil că în următorul an vom fixa drept obiectiv cel puțin locul 3, pe care l-am obținut sezonul acesta, deși vom avea o grupă mult mai grea, sau, de ce nu?, să obținem și calificarea la turneul semifinal. Ne vom reuni teoretic ca și anul trecut în 1 august, acum eu sper să putem să ne întâlnim cel puțin cu o săptămână sau chiar două mai repede, pentru că avem nevoie de pregătire. Este o pauză extrem de lungă, de 3 luni de zile, dar voi încerca să îi convoc pe cei din Oradea la unele antrenamente ca să ne menținem cât de cât moral și poate și fizic. E o pauză foarte lungă, profesioniștii au cel mult o lună pe an.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *