Manuel Montoya: ”Cred că am făcut progrese în construcția unei echipe competitive”

Naționala de handbal masculin a României a încheiat duminică o nouă campanie de calificare la campionatele europene, soldată cu un eșec. Selecționata pregătită de Manuel Montoya a încheiat ultima în grupa 6, după ce a înregistrat o singură victoria și 5 înfrângeri. Iată concluziile tehnicianului spaniol la sfârșitul preliminariilor.

De la bun început, trebuie spus că regretăm cu toții ratarea calificării la campionatele europene. Înainte de toate, aș dori să analizez munca depusă din octombrie până acum și cele 6 jocuri oficiale desfășurate. Este evident că rezultatele nu au fost bune, dar, în privința construcției unei echipe pentru viitorul imediat consider că am făcut progrese. Din punctul meu de vedere, era necesar să începem o reînnoire a echipei naționale. Personal, cred că acest proces putea fi făcut mai lent, însă accidentările, renunțările la echipa națională, împreună cu preferințele mele au dus la situația de a nu avea un grup stabil, iar acest lucru, la o echipă națională, e întotdeauna un handicap. Am început cu o înfrângere în Portugalia, la un scor nu foarte des întâlnit în zilele noastre (21-13), într-un meci în care am avut mari probleme la atacul pozițional, probabil din cauza lipsei de coordonare, având în vedere că am avut două zile la dispoziție pentru a pregăti jocul. Am întâlnit apoi Franța, la Cluj, pe care am dominat-o timp de 25 de minute, însă am pierdut cu 21-31 în fața uneia dintre cele mai puternice echipe din lume, într-un final în care ne-am pierdut forța. Au urmat cele două meciuri cu Lituania, primul câștigat de noi cu 28-23, cel de-al doilea pierdut la limită, pe fondul unor accidentări în tabăra noastră. La București, împotriva Portugaliei, am făcut o primă repriză bună, dar oapseții au folosit experiența unor jucători în meciuri importante din Liga Campionilor sau Cupa EHF și au tranșat meciul în favoarea lor. În ce privește ultimul meci, cu Franța, pe care l-am abordat cu un lot cu o medie de vârstă de 23 de ani, în care nu multă lume crede, consider că acești tineri jucători au făcut un pas important pentru integrarea în echipa națională. A fost o decizie riscantă, de a-i lăsa pe cei experimentați jucători (Popescu și Șimicu) să se odihnească după un sezon lung, însă am făcut asta deoarece rezultatul nu mai avea nicio importanță pentru calificare și am vrut să-i vedem pe cei tineri într-un meci cu una din marile echipe ale lumii, pe terenul acesteia. Pe parcursul acestor preliminarii am fost fideli filosofiei noastre de joc defensiv și ofensiv și cred că am făcut progrese în construcția unei echipe competitive. Eu sper că tinerii jucători vor continua să-și arate calitatea la echipele de club în viitorul sezon și cu muncă și entuziasm vom lupta pentru o calificare la viitoarele campionate mondiale. Sunt mândru de aceasă echipă ! Manuel Montoya

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *