EURO U19 feminin / România bate Spania și va juca miercuri pentru calificarea în semifinale
Naționala de tineret a României a reușit marți seara la Gyor cea de-a treia victorie de la campionatele europene. În primul meci din grupa principală 2, fetele noastre au învins Spania și au acumulat 2 puncte, la egalitate cu Norvegia. Lidera grupei este Ungaria, care a învins marți Norvegia cu 28-24 și are 4 puncte. Miercuri, în ultima etapă a grupelor principale, România va întâlni Ungaria.
România a terminat prima repriză cu avantaj de două goluri, după ce Spania a condus în prima parte, iar handbalistele noastre au revenit și au preluat conducerea în partea a doua. Interesant e faptul că, după ce n-a reușit să treacă la conducere în superioritate numerică, echipa României a revenit de la 9-11 și a egalat în inferioritate. Spania a egalat la 16 în minutul 38, dar România a refăcut avantajul de goluri, 19-17, în minutul 43, după două goluri consecutive ale Andreei Popa, desprinzându-se la 21-17 în minutul 46. Finalul a aparținut naționalei noastre, pe fondul unei evoluții foarte bune a portăriței Andreea Chetraru, iar diferența de scor putea fi mult mai mare dacă n-ar fi fost ratările, două în situații de unu la unu cu portarul doar în ultimele 30 de secunde.
Spania – România 24-29 (12-14). România: Chetraru, Ciucă, Ugran – Șamanț 6, Popa 5, Vâlcan 4, Moraru 4, Kerekes 3, Moroianu 2, Cace 2, Bărăbaș 1, Pica 1, Stamin 1, Bălăceanu, Jipa, Darie. Antrenori: Dragoș Dobrescu, Valeriu Costea, Ildiko Kerekes Barbu.
Foto: Women’s 19 EHF EURO 2019