SCM Craiova și HC Dobrogea Sud Constanța s-au calificat în turul al doilea preliminar al Cupei EHF
Cele două echipe românești care au evoluat în primul tur preliminar al Cupei EHF s-au calificat fără probleme în turul al doilea. La feminin, SCM Craiova a disputat pe teren propriu ambele manșe ale disputei cu echipa italiană Jomi Salerno, câștigându-le la scor. În cel de-al doilea tur preliminar, echipa olteană va întâlni gruparea norvegiană Tertnes Bergen. În același tur vor intra alte două echipe românești, Măgura Cisnădie și Corona Brașov. Măgura va întâlni formația ucraineană HC Galychanka Lviv, în timp ce Corona va juca cel mai probabil împotriva echipei spaniole Super Amara Bera Bera. Partidele turului al doilea vor avea loc pe 12/13 – 19/20 octombrie.
SCM CRAIOVA – JOMI SALERNO 30-21 (15-9) Craiova: Curmenț 1 gol, Chetraru 1 gol, Dzhukeva – Țicu 5, Vizitiu 5, Nikolic 4, Șelaru 4, Tudorică 4, Klikovac 3, Khavronina 2, Ion 1, Colac, Orșivschi. Antrenor: Bogdan Burcea.
JOMI SALERNO – SCM CRAIOVA 17-29 (9-15) Craiova: Curmenț, Chetraru 1 gol, Dzhukeva – Vizitiu 7, Țicu 6, Klikovac 4, Nikolic 4, Ion 3, Șelaru 3, Khavronina 1, Orșivschi, Tudorică, Colac.
În competiția masculină, HC Dobrogea Sud Constanța a trecut categoric duminică, pe teren propriu, de turcii de la Antalyaspor, după ce în tur terminaseră la egalitate. În turul al doilea preliminar, programat pe 5/6 – 12/13 octombrie, vicecampioana României va întâlni formația maghiară Csurgoi KK. În același tur va intra și deținătoarea Cupei României, SCM Poli Timișoara, care va da piept cu grecii de la Olympiacos Pireu, echipă ce a trecut în primul tur de bosniacii de la RK Borac (30-21 și 30-25).
HC DOBROGEA SUD CONSTANȚA – ANTALYASPOR 29-16 (16-9) Constanța: Iancu, Vasile, Hendawi – Chiuffa 6, Nistor 5, Malinovic 5, Chikovani 3, Ignat 2, Susanu 2, Ali Omar 2, Andrei 2, Csog 1, Simovic 1, Mocanu, Nikolic. Antrenor: Zvonko Sundovski.
Foto: Ionuț Buharu (facebook Hand-Ball)