Minaur și CSM Focșani câștigă pe teren propriu în Liga Zimbrilor / Ce a spus Stephane Plantin după a doua victorie cu echipa maramureșeană
Ultimele două partide ale etapei a treia din Liga Zimbrilor s-au disputat duminică seara, la Baia Mare și Focșani, gazdele având câștig de cauză în ambele jocuri. Minaur s-a impus în fața Dunării Călărași la capătul unui meci pe care l-a controlat în majoritatea timpului, cu Csepreghi pe post de golgeter, echipa dunăreană rămânând fără victorie după 3 partide. ”După două meciuri împotriva unor echipe de cupe europene, acesta a fost un joc de care mi-a fost teamă. Sunt satisfăcut de rezultat și de comportarea jucătorilor noștri, chiar dacă am avut momente de slăbiciune, dar am stăpânit, în ansamblu, partida. Am știut să gestionăm eficient valorile echipei noastre chiar și în momentele mai dificile”, ne-a declarat Stephane Plantin, antrenorul echipei Minaur Baia Mare.
CSM Focșani a reușit a treia victorie la rând, însă victoria echipei vrâncene s-a conturat în ultimele 5 minute, gruparea pregătită de Leonard Bibirig oferind o replică deosebit de consistentă.
MINAUR BAIA MARE – DUNĂREA CĂLĂRAȘI 29-25 (14-11) Arbitri: Bogdan Stark / Romeo Ștefan
Minaur: Ciobanu, Țenghea – Csepreghi 11, Vojvodic 5, Kotrc 3, Buzle 2, Botea 2, Bera 2, Căbuț 1, Coric 1, Cip 1, Cristescu 1, Nagy, Haiduc, Bușecan, Brajovic.
Călărași: Șelaru, V. Rusu – Dumitriu 7, Hanțaru 4, Zacaciurin 3, G. Bujor 3, M. Bujor 2, Broască 2, Soare 2, Sandu 1, Costea 1, Vartic, Dospinescu, Panait. Antrenor: Serhyi Bebeshko.
CSM FOCȘANI – CSM VASLUI 25-21 (11-12) Arbitri: Dorinel Gurbina / Emilian Stanciu
Focșani: Marocico, Cloșcă – Miroiu 7, Sladic 5, Mocanu 5, Țuțu 3, Pătru 2, Hrimiuc 2, Eros 1, Rață, Popovici, Ragea. Antrenor: Dalibor Cutura.
Vaslui: Erhan, Pralea – Carali 6, Amihăesi 6, Karamyshev 4,, Khadkevich 2, Cîrchea 1, Polocoșer 1, Petrea 1, Voinea, A. Farcaș, Iozu, Dragon, Cumpănici. Antrenor: Leonard Bibirig.
Foto: Facebook Minaur Baia Mare