Sandu Iacob: Nu suntem entuziasmați de felul în care am evoluat

Steaua București a reușit sâmbătă seara a doua victorie a sezonului, una cu emoții în fața nou-promovatei CSM Reșița. Iată ce a declarat, pentru Handbal Mania, antrenorul principal al steliștilor, Sandu Iacob.

Sunt foarte bucuros pentru că, la meciul cu Reșița, am reușit să ne atingem două obiective. În primul rând, cel mai important obiectiv pe care l-am atins a fost să câștigăm meciul. În al doilea rând, e vorba de un obiectiv pe care nu ni-l propusesem dinainte, dar jocul ne-a adus în situația în care am avut nevoie să ne concentrăm de la început până la sfârșit pentru a câștiga un meci în fața unui adversar modest și muncitor, care merită toate felicitările noastre pentru felul în care a abordat această partidă. Pentru noi a fost o victorie muncită, de care ne bucurăm, dar, în același timp, nu suntem entuziasmați de felul în care am evoluat, pentru că nivelul de concentrare n-a fost cel mai bun. Acest lucru ne arată că, atunci când îți subestimezi adversarul, lucrurile pot deveni complicate, e o lecție pe care sper că am învățat-o la acest meci și vom ști cum să abordăm următoarele partide cu adversari care, teoretic, sunt sub potențialul nostru. Sandu Iacob

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *