Dinamo obține prima victorie în Champions League

Campioana Ligii Zimbrilor a obținut miercuri prima victorie din actuala ediție a Champions League, în partida de pe teren propriu cu suedezii de la Kristianstad. Cu excepția începutului de meci, în care oaspeții au fost la conducere, dinamoviștii au controlat partida, având în Heidarirad un portar în zi de grație, care a închis poarta ”câinilor” în multe momente în care oaspeții puteau reveni în joc. Dinamo a avut trei goluri avans la pauză, Kristianstad s-a apropiat la un gol în primele 5 minute ale mitanului secund, dar campioana României s-a desprins la 6 lungimi la jumătatea reprizei a doua. Suedezii au mai avut o zvâcnire pe final, au venit la 24-26 în minutul 58, însă Heidarirad a închis din nou poarta și a adus prima victorie a lui Dinamo în ediția 2019-2020 a Champions League. De remarcat evoluția bună a extremelor Asoltanei și Gavriloaia, de luat în calcul pentru viitoare acțiune a naționalei. În următorul meci din cadrul competiției, Dinamo va juca tot acasă, miercuri, 25 septembrie, cu vicecampioana Danemarcei, GOG Gudme.

DINAMO BUCUREȘTI – IFK KRISTIANSTAD 28-25 (13-10) Arbitri: Javier Alvarez Mata / Yon Bustamante Lopez (Spania)

Dinamo: Heidarirad – Asoltanei 6, Alouini 5, Gavriloaia 4, Bannour 4, Nantes Campos 4, Kuduz 3, Shebib 2, Mousavi, Savenco, Vujic. Antrenori: Constantin Ștefan, Sebastian Bota.

Kristianstad: Larsson, Kappelin – Halen 5, Chrintz 4, Gudmundsson 4, Hallen 3, Nyfjall 3, Birkefeldt 1, Reixach 1, Ehn 1, Einarsson 1, Freiman 1, Hansson 1, Henningsson, Jaballah. Antrenor: Ljubomir Vranjes.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *