Turda smulge in extremis un punct la Bacău

Thriller handbalistic joi seara, în Sala Sporturilor din Bacău, acolo unde echipa lui Adrian Petrea venea după două înfrângeri consecutive și viza victoria în fața Potaissei Turda. Dincolo de dramatismul finalului de meci, partida a fost una a portarilor, Tamaș și Irimuș având evoluții strălucitoare. Fără coordonatorul Szoke, suplinit de Alexandru Laslo, turdenii au început mai bine și au condus în permanență în primul sfert de oră. Bacăul a egalat la 7 în minutul 16 și a trecut pentru prima dată în avantaj în minutul 23, 12-11, intrând apoi la cabine cu avans minim.

Mitanul secund a fost nebun, cu mai multe răsturnări de scor și cu cei doi portari în prim-plan, întrecându-se în intervenții spectaculoase. De la 18-16 în minutul 38, Turda a înscris de trei ori consecutiv, apoi Bacăul a avut 21-19 în minutul 45, oaspeții reușind din nou să egaleze. Au urmat trei goluri consecutive ale băcăuanilor, care aveau 24-21 în minutul 56, după care, la intrarea în ultimul minut, gazdele aveau 26-24 și meciul părea decis. Șandru a redus diferența cu 49 de secunde înainte de final, Bacăul a avut atacul, Serhel a scăpat singur la semicerc, dar a ratat, iar Horațiu Gal a solicitat time-out când mai erau 28 de secunde. Potaissa a atacat supranumeric, Răzvan Pavel a fost găsit singur pe semicerc de tânărul Pințoiu și a egalat. Mai erau 7 secunde, Serhel a aruncat în ultima secundă de la 10-11 metri, dar mingea a lovit transversala și s-a terminat egal. Foarte bun arbitrajul cuplului Stark – Ștefan.

CSM BACĂU – POTAISSA TURDA 26-26 (14-13) Arbitri: Bogdan Stark / Romeo Ștefan

Bacău: Tamaș (19 intervenții), Saldatsenka – Păunică 5, Tîrzioru 5, Crnoglavac 5, Tărîță 4, Huta 4, Serhel 2, Drăgan 1, Bologa, Păunescu, M. Cotinghiu. Antrenor: Adrian Petrea.

Turda: Irimuș (13 intervenții), Szopka – Thalmaier 5, Șandru 5, Ghiță 4, Pavel 4, Iancu 3, Terzic 2, Cîntec 1, Lazăr 1, Pop 1, Laslo, Totoi. Antrenor: Horațiu Gal.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *