Declarații după Minaur – Potaissa 27-36 / Stephane Plantin: Nu e o problemă că am pierdut, problema e că am jucat slab

Într-adevăr, după Steaua – Dinamo era următorul meci interesant. Minaur venea după un parcurs aproape perfect și, într-o sală așa frumoasă, cu public numeros, avea ocazia să treacă pe locul 1. Jocul a fost viu disputat. Ce mă bucur e că a fost în limitele sportivității, nu s-a lăsat cu accidentări. Se pare că noi am fost astăzi într-o zi mai fastă și am reușit să aducem cele trei puncte la Turda. Sunt mulțumit de parcursul nostru și, după cum am spus pe parcursul campionatului, oricine poate să bată pe oricine. Vor mai fi surprize. Pentru mine contează să am, toți jucătorii valizi. Noi am pierdut puncte pe lipsa conducătorului de joc, care și azi mi-a lipsit. Noi ne dorim multe, ne dorim maximum, să vedem ce putem obține, inclusiv pe plan european.” Horațiu Gal (antrenor Potaissa) 

“Noi nu jucat foarte bine astazi. Am jucat prost, în ambele faze, cu multe probleme. Nimic nu a mers, nici apărarea, nici atacul, nici contraatacul. Nu putem câștiga la nesfârșit. Nu e o problemă că am pierdut, trebuie să vină și înfrângerea, problema este că am jucat slab. Nu vorbesc despre Turda, vorbesc doar despre echipa mea. Trebuie să luptăm să ne revenit. Astăzi, mai mulți jucători au evoluat la un nivel slab. Însă echipa câștigă, echipa pierde. Toată lumea are merite sau toată lumea este de vină.” Stephane Plantin (antrenor Minaur)

 “Meci dificil. Am jucat cu echipa de pe locul 2. Baia Mare a avut un parcurs perfect aș putea spune.  A fost un derby local, unde, probabil noi am fost mai motivați, chiar dacă am avut patru absențe. Ne-am antrenat foarte bine săptămâna asta și eu zic că am câștigat trei puncte meritate. Diferența de scor e prea mare, dar victoria noastră este meritată. Cel puțin în a doua repriză am dominat. Știam că Baia Mare are probleme în repriza a doua, am profitat de chestia asta, ne-am dus la cinci goluri și acolo s-a câștigat meciul.” Ionuț Irimuș  (jucător Potaissa)

 “Este o înfrângere dureroasă. Nu cred că se aștepta nimeni la diferența asta. Putea să spună cineva că pierdem jocul, dar nu la diferența asta. Apoi, din dorința de a veni mai aproape am început să facem greșeli, iar diferența de scor s-a majorat, a fost una mai mare decât trebuie. Am discutat după meci în vestiar și ne-am spus că nu avem niciun motiv să renunțăm. Nimeni n-ar fi zis că după opt etape vom fi pe locul 2 sau 3. Noi continuăm să luptăm pentru un loc în cupele europene.”  Tudor Botea (jucător Minaur)

Sursa: minaur.ro

Foto: Facebook Minaur Baia Mare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *