Dinamo a obținut a cincea victorie în Champions League
Dinamo București a primit miercuri seara vizita echipei pe terenul căreia remizase în primul joc al noului sezon de Champions League. Campioana României a fost lipsită de aportul căpitanului Dan Savenco, accidentat la antrenamentul de marți, iar lipsa acestuia s-a resimțit în centrul defensivei. De asemenea, Bannour n-a evoluat la echipa bucureșteană, resimțindu-se după accidentarea din partida cu Wisla Plock. Cu toate acestea, dinamoviștii au făcut nou joc mare și au obținut a cincea victorie a sezonului în competiția campioanelor, fiind la un pas de calificarea în play-off-ul pentru calificarea în optimi.
Dinamo a condus în majoritatea timpului în prima repriză, în care Kuduz a marcat de 6 ori din 7 aruncări, campioana României a avut și 4 goluri avans, 10-6 în minutul 18, dar elvețienii au egalat au egalat la 13 în minutul 28. ”Câinii” au intrat cu un gol avans la pauză, după un gol frumos, ”de afară”, al lui Nantes Campos, însă oaspeții au luat conducerea pentru prima dată în minutul 33, 16-15. Kadetten s-a desprins apoi la 22-20 în minutul 42, însă campioana României a revenit, a preluat din nou conducerea în minutul 51 și a gestionat foarte bine finalul jocului, reușind un nou succes important. Dinamo conduce în clasamentul grupei D, cu 12 puncte, iar în următoarea etapă va juca pe terenul suedezilor de la IFK Kristianstad miercuri, 13 noiembrie.
DINAMO BUCUREȘTI – IFK KRISTIANSTAD 27-26 (15-14) Arbitri: Said Bounouara / Khalid Sami (Franța)
Dinamo: Heidarirad, Missaoui – Kuduz 10, Negru 5, Shebib 4, Vrankovic 3, Alouini 2, Gavriloaia 2, Nantes Campos 1, Mousavi, Zulfic, Vujic. Antrenori: Constantin Ștefan, Sebastian Bota.
Kadetten: Biosca – Csaszar 6, Beljanski 4, Frimmel 4, Kuttel 3, Maros 3, Sesum 2, Herburger 2, Schelker 1, Tominec 1, Montoro, Schopper. Antrenor: Petr Hrachovec.
Foto: Facebook Dinamo București Handbal Club