Spectacol total la Brașov: Corona s-a calificat dramatic în grupele Cupei EHF

Meci spectaculos duminică după-amiază la Brașov, în manșa a doua a turului 3 preliminar din Cupa EHF feminină. Gazdele de la Corona se impuseseră cu 27-25 la Bistrița și porneau teoretic cu prima șansă, însă oaspetele au luat conducerea în minutul 4, iar în minutul 8 conduceau cu 5-2, după golurile marcate de Szabo și Dincă. Antrenorul Ion Crăciun a cerut imediat time-out, Corona a egalat la 6 în minutul 13, prin golul Marilenei Neagu, și a preluat conducerea două minute mai târziu datorită reușitei Cristinei Laslo. Bistrița a revenit, însă, a avut din nou în câteva rânduri avantaj de trei goluri și a intrat la pauză cu două lungimi avans.

Repriza secundă a fost un veritabil thriller, cu oaspetele aflate la conducere și brașovencele într-o permanentă cursă de urmărire. În minutul 53, Laura Pristăvița a făcut 23-21 pentru Bistrița, apoi au urmat 4 minute fără gol, cu portarii celor două echipe în prim-plan, iar în minutul 57 tânăra Diana Șamanț a făcut 24-21 și Gloria era calificată în grupe. La atacul următor, Eliza Buceschi a pătruns la semicerc și a scos un 7 metri, pe care l-a transformat, dar și eliminarea Teodorei Bloj. Cu 65 de secunde înainte de final, Horațiu Pașca a solicitat time-out, însă, la atacul următor, echipa sa n-a reușit să arunce la poartă, iar Corona a prelungit ultimul atac al meciului atât cât i-a trebuit pentru o calificare dramatică, decisă de numărul mai mare de goluri înscrise în deplasare.

CORONA BRAȘOV – GLORIA BISTRIȚA-NĂSĂUD 22-24 (11-13) Arbitri: Dragana Jakovljevic / Danijela Sando (Serbia)

Brașov: Tymoshenkova, Hosu – Buceschi 5, Laslo 4, Bazaliu 3, Tîrcă 3, Neagu 2, Ciuciulete 2, Bucur 1, Gomes 1, Pavicevic 1, Nolevska, Pătuleanu, Lopătaru. Antrenor: Ion Crăciun.

Bistrița: Zoqbi de Paula, Nenezic – Pristăvița 6, Ilyina 4, Costa 3, Dincă 2, Ardean Elisei 2, Tetean 2, Szabo 2, Șamanț 1, Rațiu 1, Bloj 1, Paraschiv, Todor, Zegrean. Antrenor: Horațiu Pașca.

Foto: Facebook CSM Corona Brașov

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *