Antrenorii echipelor de junioare sunt revoltați de o decizie a FRH / ”Când antrenezi direct la loturile naționale și nu treci pe la baza piramidei, n-ai cum să înțelegi problemele sportivilor elevi !”

Federația Română de Handbal a decis recent reprogramarea unor etape din campionatele junioarelor II și III, stârnind nemulțumirea mai multor antrenori. Motivul ? Una dintre etapele mutate a fost reprogramată la mijlocul săptămânii cu mai puțin de două săptămâni înainte, tocmai în perioada tezelor (!!!) și în condițiile în care handbalistele sunt eleve, multe din ele având examene la sfârșitul acestui an școlar. Reacțiile antrenorilor afectați nu s-au lăsat așteptate.

”Când antrenezi direct la loturile naționale și nu treci pe la baza piramidei unde lucrează ,,nebunii frumoși”, nu ai cum să înțelegi și să ții cont de problemele curente ale sportivilor elevi. Junioarele III au examen în iunie și meditații săptămânal !!!”, a scris pe contul personal de Facebook Lena Brebeanu, o binecunoscută și respectată antrenoare, în prezent la HC Golden Kids Brașov (baby-handbal, minihandbal și junioare IV), club înființat de dumneaei în 2001, și la ACS Kids Tâmpa 2015 Brașov, junioare III.

„Din cele 14 jucătoare junioare 3 pe care le pot trece pe raportul de joc, 10 au meditații în joia în care Federația Română de Handbal ne-a mutat etapa. Spuneți-mi dumneavoastră, ce să fac ? Înțelegem că sunt acțiuni ale loturilor naționale, dar cine se respectă își face programul din timp. Chiar mă gândesc să nu mă prezint la joc”, ne-a spus Marius Marocico, antrenor cu vechi state de servicii în domeniul juvenil la CSM Făgăraș.

”Ce pot să vă spun e că cei care fac programul la FRH nu au nicio treabă! Nu se gândesc că e perioada tezelor, iar junioarele III sunt în clasa a opta. Nu face nimeni nimic, își văd doar interesele personale. Și apropo de program. De când antrenez eu, nu am mai pomenit să joci o etapă, apoi să ai pauză o lună, să mai joci o etapă, iar pauză 3 săptămâni, apoi încă una și pauză 2 luni !! Vai de mama noastră !”, a spus Nicoleta Lazăr, antrenoare a junioarelor II și III de la Chimia Râmnicu Vâlcea.

”Eu cred că primordială ar trebui să fie grija pentru copii în acest caz. Este clar că ne putem trezi că, în ziua meciului respectiv reprogramat, avem doar 5-6 fete la dispoziție, situație în care nu știu cum ar trebui să procedăm”, a spus directorul CSS Bacău, Marius Căpușă, antrenor la echipa de junioare III.

”Această reprogramare a venit, oarecum, surprinzător, având în vedere că au fost pauze înainte și vor fi și după… Din păcate, federația își organizează propriul campionat național pe spatele cluburilor, acestea neavând niciun beneficiu de pe urma participării,ba, mai mult, fiindu-le impuse și condiții de participare – talii, sisteme de aparare, care, vizionând și eu câteva partide ale lotului de tineret la ultimul turneu „de pregătire” din Ungaria, unde ne-au bătut toți, nu au continuitate!”, a precizat Sebastian Haidu, antrenor la clubul privat Pegasus Tîrgu Mureș.

Ar mai fi fost o opinie exprimată de un antrenor, însă cel în cauză s-a răzgândit, de teama represaliilor federale. Și asta spune ceva… Ce rămâne e doar disprețul arătat de federație față de copii și de oamenii care trag din greu la jug la ”munca de jos”, acolo pe unde unii n-au trecut, dar iau decizii care-i afectează tocami pe cei pe care ar trebui să-i ajute.

Un comentariu la „Antrenorii echipelor de junioare sunt revoltați de o decizie a FRH / ”Când antrenezi direct la loturile naționale și nu treci pe la baza piramidei, n-ai cum să înțelegi problemele sportivilor elevi !”

  • 01/12/2019 la 15:35
    Permalink

    Pai asta mai trebui pt ca la nationale cadete junioare tineret din cauza centrelor care nici 40 la suta nu merita la nationala dar sant rude impuneri apeopo de nepoata antrenoarei federale care efectiv e pe langa handbal e la centru pe banii statului lor national si fete ce sant la echipe de liga cum e la slatina la cluj care e numai rebeca ca na. Tati cu bani mai e o fata la magura la slobozia etc nus luate pt ca au peale lor deasta sa dus dracu rezultate la tineret mai rau ce sa mai vb de rest

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *