Remiză la Turda în primul meci al anului din Liga Zimbrilor

Primul meci al anului din Liga Zimbrilor, în care ”bronzul” ediției trecute a primit vizita vicecampioanei, s-a încheiat nedecis (28-28), după un final de muchie de cuțit. Desfășurat într-un ritm mai degrabă bătrânesc, primul sfert de oră a fost marcat de execuțiile interilor celor două formații, cu un plus pentru cei ai Potaissei, Ghiță și Dragas. În minutul 20, la 11-8 pentru Turda, antrenorul constănțean Djordje Cirkovic a cerut time-out și a făcut câteva reproșuri tăioase defenisvei vizavi de modul cum s-a apărat la interii adverși (”parcă nu suntem la meci”). Diferența a crescut la 14-10 în minutul 24, însă câteva ratări ale gazdelor le-au oferit constănțenilor ocazia să revină în joc și să înscrie de 3 ori consecutiv în următoarele 5 minute, pentru ca prima repriză să se încheie la egalitate după un gol ”de afară” reușit de Malinovic.

Repriza secundă a început într-un ritm mai alert, iar Constanța a înscris de două ori consecutiv în primele două minute. Gazdele au revenit rapid și au egalat, datorită evoluției foarte bune a lui Cristi Ghiță (luat apoi ”om la om”), dar, cu mai puțin de un sfert de oră înainte de final, oaspeții s-au desprins la 25-21, după mai multe ratări ale turdenilor. Rohozneanu a redus diferența la 2 goluri în minutul 58, oaspeții au irosit atacul, iar Buricea a fost eliminat la faza următoare, după care Dragas a înscris cu un minut și jumătate înainte de final. Nikolic a refăcut diferența de 2 goluri pentru Constanța, dar a fost eliminat apoi și Turda a atacat în 6 contra 4. Ghiță le-a apropiat din nou pe gazde la 1 gol, Malinovic a faultat în atac, după care Thalmaier a egalat pe contraatac. Oaspeții au avut ultimul atac, Djordje Cirkovic a cerut time-out cu 11 secunde înainte de ultimul fluier, însă Chikovani a aruncat în bară și s-a terminat egal.

POTAISSA TURDA – HC DOBROGEA SUD CONSTANȚA 28-28 (15-15) Arbitri: Bogdan Stark / Romeo Ștefan

Turda; Irimuș, Szopka – Ghiță 13, Dragas 7, Thalmaier 4, Rohozneanu 3, Pop 1, Savic, Pințoiu, Talas, Iancu, Ghivil, Totoi, Cîntec, Pavel. Antrenor: Horațiu Gal.

Constanța: Iancu, Vasile – Șandru 9, Malinovic 8, Chikovani 6, Andrei 2, Nistor 2, Nikolic 1, Mocanu, Simovic, Buricea, Csog, Susanu. Antrenor: Djordje Cirkovic.

2 comentarii la „Remiză la Turda în primul meci al anului din Liga Zimbrilor

  • 29/01/2020 la 22:00
    Permalink

    Meci de babe, articol „elegant”! Felicitari pentru interesul si promptitudinea cu care scrieti, floare rara…

    Răspunde
  • 30/01/2020 la 08:23
    Permalink

    O mare tranteala la pariuri, un egal fabricat de duetul Buricea -Nikolici care in ultimile 10 minute au avut cate 2 eliminari fiecare. Se pare ca cei doi parteneri de afaceri au probleme financiare cu brutaria si sulimenteaza putin bugetul

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *