SCM Râmnicu Vâlcea e cu un pas mai aproape de sferturile Champions League după o victorie convingătoare în Suedia / Ce a spus Marta Batinovic despre meci

Campioana României a obținut duminică a doua victorie consecutivă și convingătoare în grupele principale ale Champions League, 23-17 pe terenul campioanei Suediei. Chiar dacă nu a avut proporțiile celei obținute cu Krim Ljubljana, succesul obținut cu Savehof este dătător de speranțe în privința calificării echipei lui Florentin Pera în sferturile de finală și nu neapărat de pe locul 4.

SCM Râmnicu Vâlcea a intrat ceva mai greu în joc, a înscris primul gol în minutul 5, primul sfert de oră a fost echilibrat, după care campioana României s-a desprins treptat, pe fondul unei evoluții atente în apărare, dar și a intervențiilor spectaculoase ale Martei Batinovic (52% procentaj la finalul jocului). Vâlcencele au intrat cu un confortabil +7 la pauză, diferență menținută constant  și chiar majorată la +9 în repriza secundă, până spre final, când, de la 23-14 în minutul 54, nu au mai înscris până la ultimul fluier. Campioana României a acumulat 4 puncte în grupa principală 1, ocupând locul 4, după Gyor, Brest (ambele cu 11 puncte) și Buducnost (6 puncte). Sâmbătă, 8 februarie, va fi meci mare la Râmnicu Vâlcea, acolo unde va veni campioana Europei, Gyor.

IK SAVEHOF – SCM RÂMNICU VÂLCEA 17-23 (7-14) Arbitri: Karim Gasmi / Raouf Gasmi (Franța)

Savehof: Borjesson – Mortensen 4, Dano 4, Ortorp 3, Lagerbon 2, Ekenman 1, Lindvall 1, Kronell 1, Lundback 1, Forsberg, Astrom. Antrenor: Rasmus Overby.

Vâlcea: Batinovic, Ciucă, Dumanska – Liscevic 6, Elghaoui 4, Gonzalez 4, Lopez 3, Trifunovic 2, Fernandez 2, Da Silva 1, Florica 1, Norgaard, Băcăoanu, Zamfirescu. Antrenor: Florentin Pera.

”Sunt foarte fericită pentru victorie, mai ales că e prima în deplasare în Champions League. Sunt fericită și mândră de echipa mea, eu fac tot posibilul să mă bucur de fiecare clipă pe care o petrec pe teren. Cât despre calificarea mai departe, vom vedea ce va fi, ar fi un lucru extraordinar pentru noi, cert e că vom da totul la fiecare meci”, a declarat Marta Batinovic pentru Handbal Mania.

Foto: SCM Râmnicu Vâlcea – Handbal Feminin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.