Dinamo a câștigat la Lisabona prima manșă a play-off-ului cu Sporting
Campioana României a avut o evoluție foarte bună în deplasarea de la Lisabona, învingând-o pe Sporting (26-25) în prima manșă a play-off-ului pentru calificarea în optimile Champions League. Dinamo a luat astfel o opțiune importantă, însă nu decisivă, pentru calificare, dacă ne amintim că, anul trecut, portughezii au câștigat la București.
Încurajați de o numeroasă galerie, dinamoviștii au avut o primă repriză excelentă, pe care au încheiat-o cu 4 goluri avans, datorită unei apărări foarte bune, care a oferit ocazia înscrierii mai multor goluri pe contraatac, dar și paradelor lui Heidarirad. Echipa portugheză a revenit în repriza secundă, inclusiv pe fondul unui arbitraj destul de ciudat, care a penalizat în moduri diferite același tip de intervenții, astfel că Dinamo a suferit nu mai puțin de 5 eliminări în jumătatea a doua a meciului. Cu toate acestea, Sporting n-a reușit niciodată să treacă în avantaj, iar campioana României a făcut primul pas spre calificarea mult visată, care se va juca într-o atmosferă incendiară duminica viitoare, în sala ”Dinamo”, acolo unde va fi rândul interilor dreapta ai ”câinilor” să iasă la rampă.
SPORTING CP – DINAMO BUCUREȘTI 25-26 (9-13) Arbitri: Lars Jorum / Havard Kleven (Norvegia)
Sporting: Cudic, Skok – Ghionea 8, Bingo 4, Vujin 3, Frade 3, Carol Marzo 3, Veitia Valdez 2, Carneiro 2, Araujo, Ruesga, Tavares, Mladenovic. Antrenor: Thierry Anti.
Dinamo: Heidarirad – Kuduz 7, Asoltanei 6, Gavriloaia 3, Alouini 3, Nantes Campos 3, Zulfic 2, Vujic 1, Mamdouh Shebib 1, Savenco, Mousavi, Bannour, Vrankovic. Antrenori: Constantin Ștefan, Sebastian Bota.
Foto: ehfcl.com