Divizia A masculin / CSM Oradea a câștigat la Craiova în ultima secundă
Cel mai interesant meci al zilei din eșalonul secund masculin s-a disputat la Craiova, unde ”studenții” din Bănie au primit vizita liderei seriei D, CSM Oradea. După o primă repriză echilibrată, încheiată cu avans minim pentru oaspeți, orădenii s-au desprins la 24-20 în minutul 51. Craiovenii n-au renunțat la luptă, au egalat la 26 în minutul 59, prin golul lui Țiu, și au avut atacul în ultimele 30 de secunde, însă o pasă greșită a dus mingea la portarul Costin. Acesta a declanșat contraatacul, la capătul căruia Alexandru Poteră a înscris golul victoriei în ultima secundă.
”A fost un meci echilibrat pe tot parcursul lui, am condus și noi, au condus și adversarii, noi am revenit pe final de la minus 4, a fost un meci foarte bun din partea ambelor echipe. Se pare că, în cele din urmă, experiența și-a spus cuvântul, noi am avut 25 de secunde de atac la final, la 26-26, nu am reușit să înscriem și le-am oferit o pasă de contraatac, la capătul căruia au câștigat. Îmi pare rău, pregătisem cu foarte mare încredere acest meci, îi felicit pe cei din Oradea pnetru jocul de azi, iar pentru noi rămâne deschisă, în continuare, lupta pentru locul 2.” (Cătălin Popescu – antrenor CSU Craiova)
”Am făcut la Craiova cel mai bun meci din acest sezon și îmi felicit băieții pentru determinarea de care au dat dovadă. Cu o defensivă bine pusă la punct, am reușit să anihilăm adversarul, cu toate că am avut multe greșeli tehnice individuale, coroborate cu multe ratări unu la unu cu portarul. Din fericire, în final, am reușit să facem față presiunii și să câștigăm.” (George Tăutu – antrenor CSM Oradea)
CSU CRAIOVA – CSM ORADEA 26-27 (11-12) Arbitri: Marian Drăghici / Ionuț Drăguț
Craiova: Lupitu, Gheorghiță – A. Păun 9, Luntraru 7, Neacșu 3, Iovănescu 3, Ianăși 2, Țiu 2, M. Păun, Drugă, Rușeanu, Budoiu, Coadălată. Antrenor: Cătălin Popescu.
Oradea: Costin, Duma – Munea 10, Oargă 6, Mihăilescu 4, Mateaș 4, Poteră 2, Radu 1, Pomian, Costea, Szasz, Teodorescu, Chiorean, Ivancov, Zamfir, Szilagyi. Antrenor: George Tăutu.
HC BELDIMAN ARAD – CSU CONSTANTIN BRÂNCUȘI 24-24 (12-13) Arbitri: Dan Pavel / Radu Pentea
Arad: Mathiu – Yashan 9, Ivanov 6, Dorobanțu 4, Budacă 3, Cristea 2, Shyman, Ursu. Antrenor: George Beldiman.
Tg. Jiu: Motoi – Mazilu 8, Ivăschescu 5, Lăcătușu 4, Ungureanu 3, Vătavu 2, Meche 2, Dodu. Antrenor: Adrian Gorun.
CSU POLI TIMIȘOARA – CNOPJ TIMIȘOARA 29-33 (14-19) Arbitri: Laurențiu Tătaru / Andrei Vacariu
CSU: Farkas, Crețu – Szentpeteri 10, Niță 6, Vuia 4, Cîtu 3, Lazăr 2, Mermeze 1, Boanchiș 1, Hotca 1, Talpoș 1, Suculiuc. Antrenor: Alexandru Nae.
CNOPJ: Pal – Chira 8, Bordeanu 5, Grad 5, Bălan 4, Bran 3, Ghimpău 3, Moldovan 2, Samfirescu 2, Ursu 1, Stolojan. Antrenor: Attila Horvath.
Foto: Ionuț Greere (Sportul Doljean)