CSM București pierde la Metz, dar merge în sferturile Champions League, unde va da peste Gyor
Vicecampioana României n-a reușit duminică, la Metz, un rezultat bun, care s-o ajute să părăsească locul 4 din grupa principală 1 a Champions League. Bucureștencele aveau asigurată calificarea în sferturi încă de sâmbătă, când Rostov-Don a învins-o pe Vipers Kristiansand, obiectivul fiind evitarea locului care aduce campioana Europei drept adversară în sferturi. CSM București a plătit tribut numeroaselor erori comise pe faza de atac, mai ales ratărilor din situații de unu la unu cu portarul și, deși a revenit pe final, a fost prea târziu.
CSM București a început bine și a condus în primele 8 minute, după care au apărut greșelile pe faza de atac, iar echipa franceză a profitat și s-a desprins la 9-5 în minutul 16. Adrian Vasile a cerut time-out, iar vicecampioana României a revenit după ce în poartă a intrat Grubisic, care a avut 5 intervenții în prima repriză (procentaj 56%). CSM-ul a egalat la 12 în minutul 29, dar tot gazdele au intrat cu avantaj minim la pauză, după ce și-au surprins adversarele cu o repunere rapidă în ultimele secunde ale primei reprize.
Echipa bucureșteană a început prost repriza secundă, au reapărut greșelile ofensive, iar Metz s-a desprins din nou, 16-13 în minutul 34 și 18-14 în minutul 37, deși, între timp, Grubisic apărase și o aruncare de la 7 metri. La 20-17 pentru Metz, bucureștencele au ratat de două ori în situație de unu la unu cu portarul Kapitanovic, apoi, la 21-18, au rămas în dublă inferioritate după eliminările suferite de Torstensson și Perianu. Suedeza pare să stea prost cu nervii, din moment ce a fost eliminată de două ori pentru proteste la decizii corecte ale arbitrelor. Gazdele s-au desprins la 23-18 în minutul 48, apoi Adrian Vasile a solicitat un nou time-out, dar cele care au înscris de două ori consecutiv au fost franțuzoaicele.
CSM-ul s-a apropiat la 24-27 cu 3 minute înainte de final, apoi Omoregie a redus diferența la doar 2 goluri când mai erau 2 minute, iar Emmanuel Mayonnade a cerut time-out. Denisa Dedu a apărat un 7 metri, iar cu 58 de secunde înainte de ultimul fluier a fost rândul băncii bucureștene să ceară time-out. Andrea Lekic a transformat un 7 metri când mai erau 40 de secunde, dar Metz a înscris la ultimul atac și a închis partida. CSM București mai are de disputat un meci, acasă cu Vipers, dar nu mai poate urca în clasamentul grupei principale 1.
METZ HANDBALL – CSM BUCUREȘTI 28-26 (14-13) Arbitri: Marta Sa / Vania Sa (Portugalia)
Metz: Kapitanovic (10 intervenții), Pijevic – Zaadi 6, Luciano 5, Flippes 4, Nocandy 3, Sajka 3, Kanor 3, N’Gouan 2, Burgaard 1, Smeets 1, Maubon, Perederiy. Antrenor: Emmanuel Mayonnade
CSM: Dedu (3 interv.), Grubisic (10 interv.) – Lekic 5, Omoregie 5, Neagu 4, Grbic 4, Perianu 3, Martin 2, Pintea 2, Cvijic 1, Torstensson. Antrenori: Adrian Vasile, Per Johansson.
Foto: Facebook Metz Handball