Întrunit luni în ședință online, Consiliul de Administrație al Federației Române de Handbal a decis înghețarea sezonului 2019-2020 fără acordarea titlurilor de campioană. Decizia a fost luată cu un scor de 11-5. Urmează deciziile legate de cupele europene, promovare și retrogradare.
Update 1: participarea în cupele europene se va face pe baza clasamentelor din momentul „înghețării” competițiilor, decizie luată cu scorul de 9-7.
Update 2: pentru promovare sunt mai multe propuneri: turneu de 8 la 30 de zile după ce se poate intra în săli, model norvegian sau turneu de 4 doar cu primele clasate din serii.
Update 3: nu retrogradează nimeni, se vor organiza turnee de 8, la 30 de zile după ce se poate intra în săli. De asemenea, la juniori se vor disputa direct turnee finale în aceleași perioade. Modalitățile de desfășurare a turneelor vor fi stabilite la o dată ulterioară.
Update 4: se discută criteriile pentru jucătorii străini.
Update 5: turneele finale ale Cupei României vor avea loc înainte de startul sezonului viitor.
Update 6: s-a renunțat la regula celor 3 extracomunitari pentru Liga Zimbrilor echipele fiind obligate să aibă minim 8 jucători români pe raportul de joc.
Între timp, FRH.ro a publicat hotărârile luate de Consiliul de Administrație, pe care le redăm în continuare:
”
Legat de Liga Națională (Liga Zimbrilor și Liga Florilor MOL):
2.1. La întrebarea: „sunteți de acord cu anularea etapelor rămase de disputat, închiderea campionatelor celor două ligi naționale cu acordare de titluri/medalii”, au răspuns „pentru”: Kotecz, Drăgănescu, Pavel, Sâsâeac, Manea și „împotrivă”: Dedu, Teuțan, Luca, Bocan, Dinu, Lupan, Tadici, Bejinariu, Nurhan Ali, Ghervan, Evi.
Cu 11 voturi „pentru” și 5 voturi „împotrivă” se aprobă ca în Ligile Naționale masculin și feminin (Liga Zimbrilor și Liga Florilor MOL) să nu se mai dispute restul de meciuri rămase și să se încheie campionatele fără acordare de titlu/medalii.
2.2. La întrebarea „ se ia în considerare clasamentul actual sau clasamentul întocmit pe model norvegian, au răspuns pentru clasamentul actual: Teuțan, Luca, Dinu, Manea, Lupan, Tadici, Pavel, Nurhan Ali, Evi și pentru clasamentul pe model norvegian: Dedu, Kotecz, Drăgănescu, Bocan, Sâsâeac, Bejinariu, Ghervan
Cu 9 voturi „pentru și 7 voturi „împotrivă” se aprobă înghețarea clasamentului actual.
2.3. Legat de clasamentul actual, s-a supus aprobării clasamentul actual cu criteriile intermediare de departajare sau clasamentul actual cu criteriile finale de departajare.
Pentru clasament actual cu criterii de departajare finală au votat: Dedu, Kotecz, Drăgănescu, Sâsâeac, Ghervan, Bejinariu
Pentru clasament actual cu criterii de departajare intermediară au votat: Teuțan, Luca, Bocan, Manea, Lupan, Tadici, Pavel, Evi, Dinu, Nurhan Ali.
Se aprobă cu 10 voturi „pentru” și 6 voturi „împotrivă” ca actualul clasament realizat conform criteriilor de departajare intermediară, să rămână în vigoare.
3. Legat de Cupa României FAN Courier:
3.1. La întrebarea: „sunteți de acord cu desfășurarea Cupei României FAN Courier în august, iar disputarea acesteia să dea clasamentul pentru Cupa României FAN Courier, precum și câștigătoarea Super Cupei (fără locuri de cupe europene)?” au răspuns „împotrivă” Bejinariu și Nurhan Ali, restul au votat pentru.
Cu 14 voturi „pentru” și 2 voturi „împotrivă” se aprobă ca atât la masculin cât și la feminin, Cupa României FAN Courier să se joace în august, disputarea acestora să dea atât clasamentul în Cupa României FAN Courier, cât și câștigătoarea Super Cupei (masculin și feminin).
4. Legat de Divizia A, promovare, retrogradare:
4.1. Cu 12 voturi „pentru” și 4 voturi „împotrivă” (Tadici, Nurhan Ali, Pavel, Evi) se aprobă închiderea clasamentelor în seriile Diviziei A-masculin și feminin conform clasamentului actual, cu criteriile de departajare finală.
4.2. Cu 14 voturi „pentru” și 2 voturi „împotrivă” (Tadici, Bejinariu) se aprobă ca promovarea să se realizeze în urma disputării unui turneu final, la care să participe cele mai bine 8 echipe clasate în clasamentul aprobat anterior, turneu ce se va desfășura după minim 30 de zile de la reluarea antrenamentelor în sală.
4.3. Se aprobă în unanimitate varianta „fără retrogradare”
4.4. Se aprobă în unanimitate ca, în urma turneelor de promovare, la feminin să promoveze primele 3 echipe și la băieți primele 2 echipe, iar în cazul în care acestea nu pot onora participarea în Liga Națională, să aibă dreptul de a se înscrie restul echipelor, în ordinea clasării la turneul de promovare.
5. Legat de campionatele naționale de juniori:
5.1. Se aprobă în unanimitate ca echipele calificate la turneele finale de juniori, care se vor disputa la minim 30 de zile de la reluarea antrenamentelor în sală, să fie echipele situate pe locuri calificabile în urma întocmirii clasamentelor actuale conform criteriilor finale.
6. Legat de criteriile de valoare de la masculin:
6.1. S-au înregistrat următoarele propuneri:
- Propunere Dedu: Începând cu sezonul 2020-2021, număr maxim de jucători de altă cetățenie decât română în teren în același timp să fie 3, concomitent cu eliminarea limitării numărului de extracomunitari. Cu 11 voturi „împotrivă” (Tadici, Drăgănescu, Kotecz, Dinu, Manea, Luca, Sâsâeac, Bejinariu, Pavel, Evi, Nurhan Ali) și 5 voturi „pentru” (Dedu, Ghervan, Lupan, Bocan, Teuțan) nu se aprobă propunerea.
- Propunere Sâsâeac: să nu existe limitare de extracomunitari, iar pe Raportul de joc să existe maxim 6 jucători de altă cetățenie decât română și în același timp minim 2 jucători de cetățenie română eligibili regulii U23. Cu 10 voturi „împotrivă” (Teuțan, Bocan, Dinu, Manea, Lupan, Pavel, Nurhan Ali, Luca, Bejinariu, Tadici) și 6 voturi „pentru” (Dedu, Sâsâeac, Kotecz, Drăgănescu, Evi, Ghervan), nu se aprobă propunerea
- Propunere Dinu: fără limitare de extracomunitari, minim 8 jucători de cetățenie română înscriși în Raportul de joc (adică maxim 8 jucători de altă cetățenie), și în același timp minim 2 jucători de cetățenie română care să se afle în permanență în terenul de joc. Cu 9 voturi „pentru”( Drăgănescu, Dinu, Manea, Lupan, Nurhan Ali, Luca, Tadici, Ghervan, Kotecz) și 7 voturi „împotrivă”(Dedu, Evi, Sâsâeac, Teuțan, Bocan, Pavel, Bejinariu) se aprobă propunerea.
6.2. Legat de introducerea din sezonul 2021-2022 a obligativității ca echipele de Liga Națională- Masculin să aibă înscrisă în Divizia A o echipă cu minim 8 jucători de cetățenie română sub 23 de ani, se aprobă cu 12 voturi „pentru” și 3 voturi „împotrivă” (Kotecz, Manea, Tadici).”