Ghiță Irimescu se retrage, Alexandru Buligan pleacă de la Constanța
Unul din cei mai valoroși pivoți din handbalul românesc în ultimele două decenii și-a anunțat marți retragerea din activitatea competițională. Gheorghe Irimescu, care va împlini în septembrie 40 de ani, a anunțat că pune capăt carierei de jucător printr-o postare pe Facebook: ”După 21 de ani, a venit timpul să spun stop carierei de jucător! Mulțumesc, handbal! Ținem aproape!” Multiplu campion al României și câștigător al Cupei Challenge de 3 ori cu UCM Reșița, Irimescu a evoluat, de-a lungul carierei, la Minaur Baia Mare, UCM Reșița, HCM Constanța, HC Odorhei, Steaua București și SCM Poli Timișoara.
HC Dobrogea Sud Constanța a anunțat că se desparte de antrenorul cu portarii, Alexandru Buligan. ”Îi mulțumim lui Sandu Buligan pentru toată munca depusă la Constanța în ultimul an (și nu numai), pentru pasiunea lui uriașă arătată la meciuri și antrenamente și pentru toate momentele în care ne-a inspirat să fim din ce în ce mai buni și mai profesioniști în handbal”, se menționează pe pagina de Facebook a grupării constănțene.