Brăila a confirmat transferul unei internaționale din Belarus

Dunărea Brăila a confirmat miercuri seara achiziția unei componente a naționalei Belarusului. Maryia Kanaval are 23 de ani, evoluează pe postul de inter stânga și a jucat până acum doar în țara natală, la BNTU Minsk. De asemenea, ea a jucat în toamna trecută în echipa națională în preliminariile pentru EURO 2020.

“Îmi doresc foarte mult să evoluez, să îmi ajut echipa și să obținem rezultate bune. Știu că HC Dunărea Brăila a avut rezultate bune de-a lungul anilor, locul 2 într-un campionat al României, unul dintre cele mai puternice. Sunt nerăbdătoare să îmi cunosc colegele și sper să mă integrez repede. Îmi doresc să muncim precum o echipă pentru că doar așa putem să obținem rezultate bune. Aștept să cunosc atmosfera dintr-un meci din campionatul României, aștept să cunosc suporterii echipei și să ne bucurăm împreună de rezultate”, a declarat Maryia Kanaval pentru pagina de Facebook a clubului din Brăila, cu care a semnat pe 2 ani.

Foto: Facebook HC Dunărea Brăila Oficial

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *