Al treilea jucător transferat de Suceava de la Bacău
CSU Suceava a anunțat miercuri o nouă achiziție, al treilea jucător nou care vine de la CSM Bacău, după Valentin Anton și Alex Dascălu. Este vorba de interul stânga ucrainean Viacheslav Sadovyi (29 de ani, 1.93 m), care a jucat în România în ultimele trei sezoane, la HC Odorhei și CSM Bacău. Anterior, el evoluase timp de 4 ani în Slovacia, la Tatran Presov.