Adrian Petrea a sunat adunarea la CSM Bacău / Trei tineri din pepiniera proprie, incluși în lotul pentru sezonul viitor
CSM Bacău a avut programată reunirea pentru începerea pregătirilor luni dimineață, la stadionul ”Letea”. Adrian Petrea a avut, însă, la dispoziție un lot restrâns, fără străini (care vor sosi în zilele următoare) și fără o parte dintre români, învoiți până către mijlocul săptămânii. Printre cei prezenți s-au numărat Ionuț Rotaru, revenit la Bacău după 5 ani, dar și tinerii Cătălin Brăescu (extremă stânga, 19 ani), care a terminat în această vară junioratul la gruparea băcăuană, și Ianis Petrea (inter stânga, 17 ani, 1,93 m), fiul antrenorului principal al băcăuanilor. Alături de aceștia, din lotul pentru sezonul viitor va face parte și Rareș Stănică (extremă dreapta, 19 ani), provenit tot de la juniorii CSM-ului din Bacău, el susținând în aceste zile examenul de bacalaureat. Pregătirile se vor desfășura în localitate, primul joc de verificare fiind prevăzut pentru 18 iulie, cu CSM Botoșani. O săptămână mai târziu, băcăuanii vor participa la un turneu de pregătire la Turda, alături de Potaissa, Minaur Baia Mare și CSM Vaslui. Cu două săptămâni înainte de debutul oficial al echipei pregătite de Adrian Petrea, care va participa la Final Four-ul Cupei României (15-16 august), ar putea fi organizată Cupa Municipiului Bacău. Nu se cunosc participantele și nici dacă tradiționalul turneu va avea loc, însă, conform paginii de Facebook a clubului, ”se fac eforturi”.
Foto: Facebook CSM Bacău