Victorie mare pentru Vâlcea în formulă restrânsă, Mioveniul a făcut instrucție cu Clujul
Primele două partide ale etapei a doua din Liga Florilor au furnizat dispute interesante și imprevizibile în cele două săli din Sfântu Gheorghe. Cea mai afectată echipă de coronavirus, SCM Râmnicu Vâlcea, a aliniat 11 jucătoare la partida cu CSM Slatina, din care 3 junioare. O șansă unică de victorie pentru echipa din Slatina, lipsită și ea de două jucătoare de bază, Sonia Vasiliu și Lorena Ostase. De altfel, s-a văzut din atitudinea de la time-out-uri că antrenoarea Victorina Bora a simțit că e loc de o victorie mare, însă n-a fost să fie. În cele din urmă, experiența și valoarea unor jucătoare ca Liscevic sau Norgaard și-au spus cuvântul, însă victoria n-ar fi fost posibilă fără evoluțiile foarte bune ale debutantelor, cu un plus pentru Andreea Țîrle, a cărei evoluție a fost caracterizată drept ”fenomenală” de antrenorul Florentin Pera.
În celălalt joc al dimineții, nou-promovata Dacia Mioveni a obținut prima victorie în Liga Florilor din istorie, după ce a învins-o fără drept de apel pe CSU Cluj-Napoca. Echipa pregătită de Gheorghe Covaciu s-a instalat la conducere încă din debutul partidei, conducând cu 5-1 în minutul 6 și 11-5 în minutul 13, a avut un avans maxim de 9 goluri și a obținut o victorie categorică și meritată.
SCM RÂMNICU VÂLCEA – CSM SLATINA 28-25 (14-13) Arbitri: Sebastian Mârza / Cristian Nedelea
Vâlcea: Batinovic, Rus – Liscevic 11, Fernandez 5, Gonzalez 4, Țîrle 3, Norgaard 3, Bucur 1, Marin 1, Dăscălete, Lupei. Antrenor: Florentin Pera.
Slatina: Pașca, Nagy – Tămaș 8, Stoicănescu 5, Cârligeanu 4, Popescu 2, Chitacu 2, M. Arvatu 2, Drăghici 1, Vădineanu 1, Ivan, Fulgoi, Rusu. Antrenor: Victorina Bora.
CSU CLUJ-NAPOCA – DACIA MIOVENI 25-32 (13-21) Arbitri: Radu Iliescu / Doru Manea
Cluj: Țăgean, Ion, M. Dumanska – Vizuete 8, Masna 7, F. Ilie 3, Necula 3, Lazăr 2, Șelever 1, Bărbos 1, Dumitrașcu, Demian, Lupașcu. Antrenor: Alexandru Curescu.
Mioveni: Nanu, Dumitrache – Toma 10, Georgescu 7, Bloj 6, Cîrjan 3, Toader 2, Porohniuc 1, Lipară 1, Tomescu 1, Boian 1, Onicaș, I. Andrei, Pîrvulescu, Banciu. Antrenor: Gheorghe Covaciu.
Credit foto: ALEX NICODIM