Florentin Pera: ”Sunt mândru de echipa mea, nu am știut până în ultima clipă dacă ne putem prezenta”
Nu mai puțin de 11 jucătoare absente a avut SCM Râmnicu Vâlcea la meciul din etapa a doua a Ligii Florilor, cu CSM Slatina. Echipa lui Florentin Pera a înscris 11 jucătoare pe raportul de joc, din care două au debutat pe prima scenă, Andreea Țîrle și Corina Lupei. Iată ce a declarat antrenorul echipei vâlcene la finalul partidei pe care echipa sa a câștigat-o cu 28-25.
E una dintre cele mai frumoase victorii ale echipei SCM Râmnicu Vâlcea. Sunt mândru de aceste fete, sunt mândru de echipa mea, ținând cont de condițiile în care am venit la acest turneu, nu am știut dacă vom putea participa până în ultimul moment. Ne lipsesc 11 jucătoare, am trecut printr-o perioadă incredibil de grea, am făcut un singur antrenament în ultimele 5 zile. Două dintre jucătoare au ajuns în noaptea trecută la echipă, iar azi am avut în teren trei fete născute în 2002. Fără pregătire și, în ciuda absențelor, fetele s-au mobilizat în fața unei echipe care a luptat din primul până în utlimul minut. Mă bucur enorm pentru această victorie și pentru aceste fete tinere. Mă bucur și pentru că am avut curajul să joc aproape tot meciul cu Andreea Țîrle, care a făcut un meci fenomenal și cred că e o jucătoare de mare viitor. Dedic această victorie suporterilor noștri, care au fost alături de noi în această perioadă, dar și tuturor jucătoarelor care n-au putut fi alături de noi, am jucat și pentru ele. Îmi felicit echipa pentru dăruire și pentru caracterul de care a dat dovadă, sunt convins că vom trece cu bine și peste această perioadă, iar Vâlcea va fi din nou la cel mai înalt nivel. Am văzut că, în ultima perioadă, au fost multe persoane care s-au bucurat de situația dificilă în care ne-am aflat, însă noi nu aplecăm urechea la ele, ci muncim și luptăm indiferent de situația în care ne aflăm și vom lupta pentru fiecare minge la orice meci. Florentin Pera