Liga Florilor / Minaur și Vâlcea au câștigat duelurile echipelor din partea superioară a ierarhiei

Măgura Cisnădie – Minaur Baia Mare și SCM Râmnicu Vâlcea – Dunărea Brăila au fost capetele de afiș ale zilei de joi din etapa a VIII-a a Ligii Florilor, cele două partide aducând față în față echipe din fruntea clasamentului, cu pretenții la cupe europene. Minaur a câștigat duelul cu Măgura, desprinzându-se decisiv în ultimul sfert de oră, și își păstrează poziția a doua în ierarhia primului eșalon feminin. Echipa maramureșeană va juca vineri, de la ora 12, cu U Cluj, meci din etapa a IX-a.

SCM Râmnicu Vâlcea a transpirat din greu în duelul ”european” cu Dunărea Brăila, brăilencele conducând la pauză cu 13-12. Echipa vâlceană a preluat conducerea în minutul 37, nu a condus la mai mult de 3 goluri, dar a avut un final fără mari emoții și a reușit a șasea victorie a sezonului, ocupând locul 3, cu un meci mai puțin disputat decât Minaur.

MĂGURA CISNĂDIE – MINAUR BAIA MARE 21-25 (8-11) Arbitri: Georgiana Doană / Ana Maria Gociu

Măgura: Voicu, Tudor, Prodan – Lisewska 8, Zych 4, Tătar 3, Panici 2, Blazevic 2, Radojevic 1, Gjorgjijevska 1, Predoi, Necula, Abed-Kader, Ianăși. Antrenor: Alexandru Weber.

Minaur: Idehn, Enache, Munteanu – Kovacevic 8, Tănasie 5, Fujita 4, Seraficeanu 3, Popa 3, Blohm 2, Lavko, Burlachenko, Laslo, De Souza, Araujo, Polocoșer, Tecar. Antrenor: Costică Buceschi.

SCM RÂMNICU VÂLCEA – DUNĂREA BRĂILA 20-18 (12-13) Arbitri: Cristina Năstase / Simona Stancu

Vâlcea: Batinovic, Hous, Ciucă – Gonzalez 6, Lopez 4, Nikolic 3, Elghaoui 3, Minevskaja 2, Florica 1, Liscevic 1, Aardahl, Trifunovic, Bucur, Stamin, Lupei, Țîrle. Antrenor: Florentin Pera.

Brăila: Șerban, Nenezic – Dmitrovic 8, Kanaval 4, Tamires 3, Dache 2, Udriștoiu 1, Bucur, Milic, Safta, Czeczi, Sazdovska, Ichim, Coteț, Bălăceanu, Epureanu. Antrenor: Neven Hrupec.

Foto: Alex Nicodim, Emilia Nicolae

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *