Liga Florilor / Minaur câștigă cu Mioveniul și se apropie de CSM București

Cel de-al doilea joc al rundei a 12-a din primul eșalon feminin n-a mai furnizat o surpriză, însă cea de-a doua clasată, Minaur Baia Mare, a avut mult de muncă pentru a câștiga în fața nou-promovatei Dacia Mioveni, scor 30-26. Sonia Seraficeanu spunea la final că jucătoarele din Maramureș și-au tratat de sus adversarele, astfel că Dacia a făcut o primă repriză foarte bună, conducând în mai multe rânduri, primele 30 de minute încheindu-se la egalitate după ce Onicaș a fost blocată de Idehn la ultima fază. În mitanul secund echipa lui Gheorghe Covaciu a suferit pe faza ofensivă, Minaur a avut două jucătoare în mare formă, Laslo și Kovacevic, și s-a desprins decisiv în ultimul sfert de oră. Gruparea din Baia Mare a obținut a noua victorie în campionat și a acumulat 28 de puncte, cu 6 mai puține decât CSM București dar și cu un meci mai puțin disputat decât bucureștencele.

”Iar am făcut o primă repriză bună, iar în cea de-a doua am dat cu piciorul la ce am realizat în primele 30 de minute. Diferența a făcut-o experiența superioară a jucătoarelor de la Minaur, eu îmi felicit fetele pentru cele 40-50 de minute bune”, a spus la final antrenorul Daciei Mioveni, Gheorghe Covaciu.

”A fost un meci dificil, am atras atenția asupra acestui lucru înaintea jocului, mai ales că aveam exemplul partidei dinaintea noastră (U Cluj – CSM București – n.r.). E bine că am câștigat și e toată lumea sănătoasă, dar sunt supărat pentru cele 26 de goluri primite, sunt foarte multe”, a declarat Costică Buceschi, antrenorul lui Minaur Baia Mare.

DACIA MIOVENI – MINAUR BAIA MARE 26-30 (16-16) Arbitri: Diana Ciulei / Anamaria Stoia

Dacia: Popovic, Nanu, Rus – Toma 7, Georgescu 5, Boian 4, Banciu 3, Lipară 3, Andrei 2, Onicaș 1, Preducă 1, Tomescu, Cîrjan, Constantinescu, Șerban. Antrenor: Gheorghe Covaciu.

Minaur: Idehn, Enache – Kovacevic 9, Laslo 8, Araujo 4, Lavko 4, Blohm 2, Seraficeanu 1, Kerekes 1, Burlachenko 1, Popa, Polocoșer, Fujita, De Souza, Borș, Tecar. Antrenor: Costică Buceschi.

Foto: Alex Nicodim

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *